03 oct. 2015 | 08:48

Oculus Rift va fi mai scump decât se credea inițial

ACTUALITATE
Oculus Rift va fi mai scump decât se credea inițial

După ce în urmă cu câteva săptămâni am aflat preţul unui sistem compatibil cu VR, a venit rândul kitului Oculus Rift să aibă o valoare asociată.

Pentru că la începutul lui 2016 ar trebui să putem achiziţiona primele kituri de realitate virtuală pentru acasă, împreună cu nişte PC-uri foarte performante, este normal să fiţi curioşi la cât va ajunge investiţia iniţială. Răspunsul este 1500 de dolari, iar cu aceşti bani veţi obține atât computerul responsabil de generarea conţinutului VR, cât şi dispozitivul pe care îl veţi ţine pe ochi pentru realitatea virtuală efectivă. Acesta din urmă va purta numele de Oculus Rift şi, până la această oră, este prima oară când aflăm un preţ oficial pentru achiziţie, fie el şi aproximativ.

Foarte mult timp s-a crezut că un kit Oculus Rift va avea un preţ de aproximativ 300 de dolari pentru că în jurul acestei valori au putut fi achiziţionate kit-urile pentru dezvoltatori, DK1 şi DK2. Cu cât ne-am apropiat însă mai mult de lansarea oficială a produsului, cu atât preţul a crescut. Ultima oară a fost vorba de 350 de dolari pentru un headset Oculus.

Încercând să lămurească pe cât posibil problema preţului, Palmer Luckey, fondatorul companiei Oculus, a oferit de curând un inteviu prin intermediul căruia a detaliat mai multe aspecte ale kitului VR ce va ajunge în magazine.

,,Ştii ceva, o să fiu complet sincer cu tine. Suntem în jurul respectivei valori, dar va costa mai mult decât atât. Iar motivul pentru asta este că am adăugat multă tehnologie acestui lucru faţă de ceea ce există în DK1 şi DK2„, a declarat Luckey atunci când a fost întrebat dacă 350 de dolari continuă să fie preţul ţintă.

Pentru a elimina orice urmă de optimism legată de valoarea de 350 de dolari pentru acest gadget futurist, Luckey a continuat pe aceeaşi linie de argumente. ,,Nu pot să-ţi spun că va fi 350 de dolari, dar îţi spune că sunt de părere că oamenii vor fi fericiţi în legătură cu ce obţin pentru acel preţ, deoarece chiar cred ca va fi cel mai bun headset VR pe care să-l poţi cumpăra„, a mai adăugat acesta.

Una peste alta, dacă oricum aveați un sistem care se încadrează în specificaţiile hardware necesare, ar fi bine să începeţi să puneţi bani deoparte şi pentru kit-ul Oculus Rift în variantă comercială.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele