02 sept. 2015 | 08:30

Nextbit Robin este un nou smartphone ancorat în cloud

ACTUALITATE
Nextbit Robin este un nou smartphone ancorat în cloud

Încercând să obţină finanţare printr-o campanie online de crowdfunding, Nextbit Robin are putea să fie un smartphone surprinzător de util şi interesant.

Majoritatea smartphone-urilor şi tabletelor pe care le folosim la ora actuală sunt destul de tare ancorate în cloud. Acestea vin din start cu câţiva GB de spaţiu pe OneDrive, Google Drive sau iCloud pentru facilita un proces de backup automat. Dacă nu aveţi însă ceva principial împotriva acestor servicii, vă veţi bucura să aflaţi că se lucrează intens la un dispozitiv care va profita şi mai mult de puterea cloud-ului pentru a vă face viaţa mai uşoară.

Nextbit Robin îşi propune să vă scape de stresul spaţiului de stocare de pe telefon, folosind pentru asta un amalgam de activităţi spaţiu în cloud. Partea cea mai interesantă constă în modul foarte intuitiv în care îşi propune să întreprindă aceste activităţi, deoarece creatorii săi nu-şi doresc să fi realizat un dispozitv de nişă pentru persoanele foarte tehnice.

Noul smartphone, care la ora actuală este la nivel de proiect pe Kickstarter, nu arată foarte bine. În schimb, la momentul lansării, în februarie 2016, va fi unul dintre puţinele terminale preinstalate cu Android Marshmallow. Va avea 32GB memorie internă şi nu va integra un slot microSD pentru mărirea capacităţii prin achiziţii ulterioare.

Next Robin vă va face backup automat la toate filmele, pozele şi datele personale în cloud pentru a se asigura că nu le veţi pierde niciodată, în acelaşi timp ajutându-vă să aveţi spaţiu în permanenţă pe aparat. Dacă nu folosiţi o aplicaţie pentru o perioadă îndelungată, aceea va fi ştearsă automat, dar o puteţi readuce pe dispozitiv când aveţi nevoie direct din cloud.

Restul specificaţiilor includ un ecran Full HD cu diagonala de 5,2 inci. Partea de procesare este o combinaţie între un Snapdragon 808 şi 3GB RAM. Are două camere de 13 megapixeli, respectiv 5 megapixeli, un port USB Type C pentru alimentare rapidă şi sincronizare de date şi tot ce vă doriţi pe partea de conectivitate wireless. Nu lipsesc din ecuaţie Bluetooth 4.0, WiFi a/b/g/n/ac, LTE, NFC şi un cititor de amprente.

Implicit, fiecare Nextbit Robin va veni la pachet cu 100 de GB spaţiu în cloud iar dacă vă grăbiţi îl puteţi achiziţiona cu doar 300 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele