Motorola pornește glumele pe seama LG G4 și se laudă cu capacul din piele
Pentru că în 2015 lansarea unui telefon trebuie să stârnească reacţii de la concurenţă, Motorola a făcut aseară primele glume pe seama LG G4.
După un lung şir de speculaţii pe marginea viitorului vârf de gamă LG, sud coreenii au lansat în urmă cu mai puţin de 24 de ore noul LG G4. Cum era de aşteptat, acesta are multe puncte forte menite să vă distragă de la achiziţia unui iPhone 6 sau Galaxy S6. Printre respectivele trăsături se numără şi trecerea la carcasa acoperită cu piele naturală.
În cadrul evenimentului de lansare pentru G4, oficialii LG au lăudat destul de mult spatele protejat cu piele al noului telefon. Unii ar fi fost tentaţi să perceapă această alegere de design ca pe o inovaţie semnificativă. Pentru că nu este deloc aşa, Motorola a simţit nevoia să ne aducă aminte de acest lucru. Gestul a fost făcut pe Twitter: ,,Motorola, permiţându-vă personalizarea cu piele naturală Horween încă din 2014.#ChoseChoice #MyMoto”. Cei de la LG au răspuns imediat respectivei glumiţe, dar într-un mod mult mai paşnic. ,,@Motorola mulţumim că aţi ales să ne urmăriţi.”
În altă ordine de idei, nu toate versiunile de LG G4 vor veni cu spatele de piele. Dacă veţi opta pentru această trăsătură, veţi fi nevoiţi să plătiţi în plus o sumă de bani momentan necunoscută. Cei de la Motorola taxează 25 de dolari în plus viitorii posesori de Moto X care optează pentru versiunea ilustrată mai sus. Capacul acoperit cu piele de la LG G4 se diferenţiază de produsul Motorola prin intermediul unor cusături care vin pe mijlocul carcasei.