Microsoft și Yandex își unesc forțele împotriva Google
Yandex, popularul motor de căutare rusesc, și Microsoft au încheiat de curând un parteneriat extrem de interesant.
Yandex este dintre cele mai important companii IT din Rusia, iar de curând, aceasta a încheiat un parteneriat cu Microsoft. Din câte se pare, clienților din anumite zone li se va oferi posibilitatea de a-și instala Yandex atunci când fac upgrade-ul la Windows 10. Țările care vor beneficia de acest nou feature sunt Federația Rusă, Belarus, Kazakhstan, Ucraina și Turcia.
În acest fel, Yandex ar putea deveni principalul motor de căutare pe o piață care cuprinde sute de milioane de oameni. Acesta va fi prezentat atât în Microsoft Internet Explorer, cât și Microsoft Edge. ”Microsoft și Yandex au un parteneriat de lungă durată și profitabil. În prezent, motorul de căutare Yandex este integrat în platforma noastră pentru dispozitive mobile Windows Phone pe aceste piețe. Acum, avem de gând să introducem căutarea Yandex în întregul ecosistem Windows 10 din regiune”, a declarat Terry Myerson.
Aceasta ar putea reprezenta încă o lovitură importantă pentru Google, care a fost amendată în trecut în urma abuzurilor efectuate ca lider de piață. Conform site-ului Russia Today, Google ar fi fost acuzată ca a interzis producătorilor de dispozitive mobile să instaleze de la început Yandex pe telefoanele lor. În Federația Rusă, Yandex și Google sunt cele mai mari motoare de căutare, având cote de piață de 57,4% și, respectiv, 34,9%.