Măreşte-ţi spaţiul de stocare la iPhone cu Photofast Max Extreme
Cei de la Photofast nu s-au apucat de ieri să facă soluţii de stocare pentru iDevice-uri, dar Photofast Max Extreme ar putea fi cea mai performantă dintre toate.
Deşi multe dintre dispozitivele cu Android sau Windows Phone au început să renunţe să mai integreze suport pentru carduri microSD, utilizatorii de iPhone nu au avut niciodată parte de acest nivel de confort. Niciodată nu a fost uşor să extindeţi spaţiul de stocare la un iDevice, cu toate că în ultimii ani au apărut mai multe soluţii precum cele de la Photofast.
În teorie, astfel de gadgeturi sunt dedicate celor care şi-au cumpărat un iPhone sau iPad cu 16GB de memorie internă şi au realizat că nu prea stau bine cu spaţiul, mai ales când încep să filmeze sau să facă fotografii într-un ritm mai alert. Photofast Max Extreme reprezintă a doua generaţie a acestui dispozitiv şi se pare că vine cu upgrade-uri importante faţă de vechiul model.
În primul rând, Photofast Max Extreme este compatibil cu orice iDevice-uri dotate cu un port Lightning. Vine sub forma unui stick USB 3.0 aparent obişnuit care la polul opus al portului USB are o mufă Lightning. Prin intermediul acesteia din urmă, vă permite să transferaţi fişiere de pe telefon sau tabletă cu până la 85 MB/s, indiferent dacă este vorba de poze sau filme. În plus, aplicaţia celor de la Photofast, cu care veţi interacţiona cu Max Extreme, vă mai permite printr-o singură atingere să faceţi un backup rapid la toate contactele voastre şi programările din calendar.
Trecând însă peste toate artificiile oferite de acest gadget, cel mai mult vă va ajuta să faceţi backup rapid la imaginile şi clipurile din vacanţă pentru a preveni un dezastru în cazul în care se întâmplă ceva cu iPhone-ul vostru. Photofast Max Extreme va fi disponibil în două variante, de 32 şi 64 de GB la preţul de 170 şi 270 de dolari direct de pe website-ul producătorului.