Luna este cea mai mică și mai accesibilă cameră video care filmează la 360 de grade

După investițiile fabuloase din ultimii ani în filme 3D și, ulterior, în conținut HDPI, Luna ne impresionează cu conținut video imortalizat la 360 de grade.

Experiențele de realitate virtuală întruchipează următorul pas în evoluția conținutului multimedia pe care îl vom experimenta în următorii ani în confortul căminului. Pentru ca această idee să devină însă realitate, avem nevoie de o cantitate semnificativă de conținut care, cel puțin momentan, nu există.

Soluția cea mai bună la această lipsă de conținut este investiția într-o cameră capabilă să capture conținut video la 360 de grade. Doar pentru acest proiect însă, cei de la GoPro au lansat un kit format dintr-o serie spectaculoasă de camere menite să imortalizeze filme panoramice de calitate foarte bună. Din fericire, pe lângă metodele profesionale de filmare, există și unele mai prietenoase și, în consecință, mult mai ieftine. În această categorie de produse intră Luna, cea mai mică cameră cu abilități de filmare la 360 de grade

La baza conceptului detaliat în clipul de mai sus se află două camere de înaltă calitate cu un unghi fisheye de 190 de grade, împreună fiind capabile să genereze un flux video complet în toate direcțiile. Pentru că Luna nu incorporează nici un fel de componente în mișcare, are mari șanse să reziste foarte bine în timp la semne de uzură semnificative. În plus, este rezistentă la apă și ascunde la interior și un sistem de stabilizare prin giroscop, pentru ca filmările să fie line de fiecare dată, fără tremurat. Prin intermediul unui modul WiFi de mare viteză, tot ce ați filmat poate fi vizionat în câteva secunde pe un smartphone sau o tabletă.

Prețul final pentru o cameră Luna va fi de 350 de dolari. În cazul în care vă grăbiți și vă angajați să cumpărați un exemplar prin intermediul proiectului de crowdfunding omonim de pe Indiegogo, valoarea ei a scăzut la 299 dolari.

Alexandru Puiu
11:04 11.12.2015
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video