Istoria violentă a Lunii. Cum a trebuit să moară ”sora geamănă” a Terrei pentru a se naște Luna
După ce am aflat cum și-a primit Luna numele, iată și care au fost originile ei.
Istoria singurului nostru satelit natural este mai violentă decât ne-am aștepta. În 1970, cercetătorii au propus teoria ”impactului enorm”, care presupune că Luna este rezultatul ciocnirii Pământului cu o altă planetă. Asta s-ar fi întâmplat în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
Se crede că Terra s-ar fi izbit cu o protoplanetă antică, numită Theia. Aceasta ar fi fost de aceeași mărime cu Marte și s-ar fi aflat la aceeași distanță de Soare ca și Pământul.
Theia ar fi ieșit de pe axa normală și s-ar fi izbit de Pământ, fiind distrusă în urma impactului. Resturile rezultate ar fi format, în cele din urmă, Luna.
Există, totuși, o problemă cu acest concept. Teoria presupune că Luna ar fi formată, deci, din materiale provenite de pe Terra și de pe Theia. Totuși, analiza rocilor de pe Lună arată că satelitul nostru are o compoziție aproape identică cu Pământul. Iar asta înseamnă că teoria ”impactului enorm” ar fi adevărată doar în cazul în care Theia ar fi o clonă de dimensiuni mai mici a Pământului, un fel de soră geamănă.
Pe parcursul timpului, mai mulți oameni de știință au speculat că șansele ca Theia și Terra să semene atât de mult sunt incredibil de mici, un cercetător spunând chiar că șansele ar fi de 1%. Totuși, un studiu, publicat în revista Nature de către cercetătorii de la Institutul Israelian pentru Tehnologi, arată că șansele sunt de aproximativ 20%.
[readmore]
Astrofizicianul Hagai Perets a realizat o serie de simulări computerizate în care sistemul solar arăta ca atunci când s-ar fi format Luna. El a încercat să vadă cât de mult semănau planetele de pe atunci cu obiectele care s-au izbit în ele și a descoperit că între 20 și 40% dintre coliziuni aveau loc între planete aproape identice. Asta înseamnă că planetele trebuiau să fie la aceeași distanță față de Soare și să fie compuse din aceleași proto-materiale.
Cu toate că descoperirea nu validează în totalitate teoria ”impactului enorm”, demonstrează că nu e atât de absurd ca Terra să fi avut o replică aproape identică.