Omul care a lucrat la primul calculator universitar românesc: Un iPhone realizat cu tuburi ar fi cât Casa Poporului [INTERVIU]

De la abacul inventat de chinezi undeva prin anul 2.600 înainte de era noastră la supercomputerele care ar putea trata cancerul şi concura cu inteligenţa umană, calculatorul a devenit un instrument indispensabil în vieţile noastre.

Noi, cei născuţi spre sfârşitul secolului XX sau la începutul secolului XXI, am luat această invenţie de-a gata. Aproape ne-am născut folosind-o, fără a-i înţelege precis nici puterea, nici complexitatea, şi nici utilitatea. Ştim doar că nu putem trăi fără ea, dar nu ştim exact cât de mult a transformat industriile, şi nici câte minţi strălucite îi stau în spate.

Începuturile calculatorului modern

Bazele calculatoarelor moderne s-au pus în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Alan Turing a descris, în 1936, un model matematic care astăzi îi poartă numele și care rezumă funcționarea unei mașini de calcul programabile, iar Claude Shannon a arătat că orice funcție din algebra booleană poate fi implementată mecanic cu ajutorul unor circuite logice electronice.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au construit calculatoare primitive pentru a calcula traiectoriile balistice și pentru a decripta comunicațiile inamicului și proiectele realizate au fost continuate și după război. Primul calculator cu program stocat, funcționând în sistemul binar, Turing, complet și construit exclusiv din componente electronice a fost Manchester Small-Scale Experimental Machine, pornit în iunie 1948.

Primele calculatoare româneşti

România este a opta ţară din lume care a construit un calculator şi a doua dintre fostele ţări comuniste, după URSS. CIFA 1 sau  „Computerul Institutului de Fizică Atomică” este primul calculator construit în România, acesta fiind realizat în 1957 de o echipă condusă de inginerul Victor Toma în cadrul Institutului de Fizică Atomică din Măgurele, orășel aflat în apropiere de București.

CIFA

în 1961 a fost lansat MECIPT 1 (Mașina de Calcul a Institutului Politehnic din Timișoara), acest calculator fiind primul creat în mediul universitar din România. MECIPT a fost construit începând cu 1956 la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Timișoara.

Ocupa o cameră, şi poate fi văzut în prezent la Muzeul Banatului, dar şi într-un tablou din biroul lui Vasile Baltac, unul dintre inginerii care, la doar 26 de ani, lucra la construcţia acestui instrument revoluţionar.

DSC_0030

Astăzi, la 74 de ani, deşi e un pionier în domeniul IT şi chiar şi în blogging şi are sub tutelă imperiul Softnet, Vasile Baltac e un om simplu, care m-a primit în biroul său cu o privelişte asupra întregii platforme industriale Pipera, pe care a şi condus-o. Şi mi-a povestit cu modestie despre o viaţă plină de cifre şi de realizări, despre care nu s-a vorbit niciodată suficient în presă. În afară de conferinţele internaţionale WITSA şi CEPIS la care participă, e profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, scrie pe blog, are un site personal şi îşi actualizează periodic pagina de Facebook. 

A urmat un masterat la Cambridge, într-o perioadă în care era mai mult decât dificil să părăseşti ţara. „Era foarte dificil să urmezi studiile în străinătate, dar a fost o oportunitate de care am profitat. Guvernele occidentale ofereau burse tinerilor, în special, în funcţie de anumite criterii. Erau doar şase, şapte pe ţară. În cazul meu, a fost Consiliul Britanic, care a oferit trei burse în România. Datorită rezultatelor pe care le aveam, am fost selectat, iniţial mi-au spus că voi pleca în ’65, dar nu s-a întâmplat atunci, aşa că am crezut că…aia a fost. După care, în primăvara lui ’66, m-au anunţat că s-a aprobat bursa. Am fost singurul în domeniul calculatoarelor”, îşi aminteşte profesorul.

Unul dintre coordonatorii MECIPT-ului, Iosif Kaufmann, îi scrisese unuia dintre cei mai mari profesori, Sir Maurice Vincent Wilkes, care a construit primul calculator din Marea Britanie, să-l întrebe dacă primeşte un tânăr român cu un potenţial imens „în ucenicie”. Condiţia a fost să îşi finanţeze singur şederea, apoi uşa i-a fost deschisă.

De atunci, viaţa lui a fost schimbată, iar toată experienţa MECIPT părea doar o pagină din ceea ce avea să devină o enciclopedie a succesului. Mi-a spus că i-a purtat şi îi poartă în continuare un respect profund lui Sir Wilkes, fiind mai mult decât mândru că el a fost cel care l-a învăţat o bună parte din ceea ce ştie. „A murit la 96 de ani şi a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a”, mi-a mai povestit. „Am păstrat legătura cu dânsul, avea o memorie extraordinară, la 95 de ani mi-a scris un mail în care mi-a povestit extrem de precis tot ce am făcut la Cambridge”.

Îşi aminteşte cu drag de anii petrecuţi la Cambridge. În stânga biroului, are o fotografie cu promoţia ’67 din care a făcut parte, după cum era obiceiul. Lângă universitate se afla laboratorul unde a fost descoperit ADN-ul. Mi-a spus că la vremea aceea, comunitatea oamenilor de ştiinţă era deschisă. Chiar şi concurenţii se întâlneau pentru a schimba impresii. „Dorinţa asta pentru cunoaştere era mai mare decât rivalitatea”.

Construcţia lui MECIPT

Vasile Baltac era proaspăt absolvent de facultate când a intrat în echipa care i-a dat viaţă lui MECIPT. Terminase cel mai bun liceu din Ploieşti, fusese medialiat cu aur de mai multe ori la matematică şi şi terminase ca şef de promoţie Universitatea Politehnică din Timişoara. Academicianul Toma Dordea îl chemase iniţial să lucreze la maşini electrice speciale, dar şi-a dorit neapărat repartiţia MECIPT, aşa că a obţinut-o. 

MECIPT fost utilizat pentru calcule științifice și de proiectare, printre acestea numărându-se calculele pentru barajul Vidraru de pe râul Argeș, pentru producătorul de motoare electrice Electromotor, pentru cupola pavilionului expozițional Romexpo din București sau pentru prima traducere din engleză în română, sub coordonarea academicianului Grigore Moisil, potrivit Asociației pentru Tehnologia Informației și Comunicații din România.

MECIPT

A funcţionat 10 ani, iar uneori calculele durau mai multe ore sau chiar zile, iar, în cazul activității pe mai multe zile, calculatorul era oprit seara şi repornit dimineața. Dacă era foarte cald, computerul era utilizat doar noaptea. „Viteza calculatorului după ce a fost terminat era de 50 de operaţii pe secundă. Nu 50.000, nu cinci milioane”. Îşi scoate iPhone-ul 6 din buzunarul sacoului şi continuă: „Am făcut un calcul la un moment dat pentru nişte jurnalişti, şi dacă un iPhone ar fi realizat cu tuburi, care aveau în jur de patru, cinci centimetri înălţime, ar fi cam cât Casa Poporului. Nu ar funcţiona niciodată, totuşi, pentru că tuburile se ard”.

„Pe vremea aia, calculatoarele nu aveau nici măcar limbaje de programare. Noi am făcut unul de programare simbolică, cu ajutorul lui operaţiunile fiind mai rapide puţin. În 1961, s-a prăbuşit cupola Romexpo, din cauza gheţii şi zăpezii, iar pentru că era nevoie să fie refăcută rapid, pe mine m-au chemat să fac calculele. A durat o lună să reuşesc asta cu MECIPT”, îşi aminteşte el, cumva nostalgic.

Vorbind despre cum a primit societatea cufundată în comunism ideea de computer, spune: „Istoria, la fel ca orice altceva, nu e doar în alb şi negru. Mereu există o infinitate de nuanţe de gri. În legătură cu calculatoarele, se credea că pot rezolva multe probleme. La începutul anilor ’60, erau doar şase, şapte în toată ţara. Erau doar în instituţii de cercetări, şi pentru că se auzise că pot ajuta mult la progresul economiei şi tehnologiei, s-a făcut un program în 1966, numit Program de Dotare a Economiei Naţionale cu Mijloace de Calcul. O denumire aiurită, dar ideea din spate era de a crea o industrie.  A fost un moment interesant, pentru că România, fiind ţară comunistă, nu avea acces la toate tehnologiile. Până într-o zi, când englezii, francezii şi americanii au zis că ne dau calculatoare, dar nu să le fabricăm”.

„În 1968, venise în România Charles de Gaulle. Americanii îi refuzaseră şi lui dreptul de a fabrica calculatoare. De ce? Pentru că, evident, calculatoarele creşteau mult puterea unei ţări, iar Franţa ieşise din NATO, deci intrase într-o zonă de confruntare cu americanii. Supărat că nu au vrut americanii să îi dea supercalculatorul Control Data 6600, de Gaulle a făcut un plan, prin care a vrut să aibă toată lumea calculatoare, inclusiv noi. Aşa a fost ridicat embargoul. Fără francezi, poate am fi fost mult mai în urmă”.

„Apoi, am construit Fabrica de Circuite Integrate de la Băneasa, Fabrica de Calculatoare Electronice din Bucureşti, s-a dat licenţă pentru Felix C256, primul calculator industrial”, îşi aminteşte profesorul. „C” de la calculator, iar 256 era capacitatea de memorie. O maşinărie complexă, care putea ocupa o încăpere întreagă. Pentru a înţelege cele trei cifre, trebuie să facem o comparaţie. MECIPT 1 avea 50 de operaţiuni pe secundă şi tot a fost o maşinărie revoluţionară, dar C256 făcea sute de mii de operaţiuni pe secundă. Saltul a fost uriaş.

Felix C256

În octombrie 1970, Felix C256 a fost dus la târgul de la Romexpo pentru vizita oficială din partea lui Ceauşescu. În perioada 1974-1975, patru unităţi au fost vândute în China, dar a fost exportat şi în Ungaria. După Felix C256, a apărut imediat un calculator mai mic, proiectat integral de institut pe baza acestei tehnologii, numit Felix C32, pentru centre de calcul mic. Apoi s-a început lucrul la C512, mai puternic, dar care a mers mai greu din cauza lipsei de colaborări între Institut şi Fabrică.

Chiar dacă se cumpărase licenţa de la francezi şi începuse producţia de calculatoare Felix, Ceauşescu a vrut să verifice care este situaţia. Astfel că, în 1972 s-a ţinut o şedinţă care a durat şapte ore. Ceauşescu i-a dat şi lui Vasile Baltac cuvântul, prilej cu care profesorul a spus ce s-a făcut şi în ce fază se află implementarea tehnologiei preluate din Franţa, fără să omită punctele slabe.

Cineva de la Hunedoara folosea un computer Eliott şi se lăuda cu performanţele acestuia, iar altcineva a criticat calculatorul Felix, pe motiv că nu e terminat, nu are discuri şi are multe lipsuri. Cel care i-a închis gura personajului din urmă a fost chiar Nicolae Ceauşescu, spunând că licenţa a fost luată cu aprobarea conducerii Partidului. Şi astfel s-a pus capăt disputei între economişti şi industriaşi.

De la o cameră întreagă, plină de tuburi, la iPhone-ul zilelor noastre

Mi-a vorbit şi despre cum a apărut fascinaţia pentru mini-calculatoare, care îşi trag porecla de la mini-jupa intrată în modă tot prin anii ’60. Desigur, „mini” e doar un mod de a spune, pentru că erau tot calculatoare imense, poate nu cât o cameră întreagă precum MECIPT, dar cât o bibliotecă, cu siguranţă. „Erau calculatoare foarte puternice, prin comparaţie cu predecesoarele. Până prin anii ’80, domeniul era foarte bine văzut, dar nenorocirea a început cu obsesia lui Ceauşescu pentru plătirea datoriilor. S-au tăiat toate importurile, eram total rupţi de restul. Pentru Ceauşescu, calculatoarele deveniseră sinonime cu cei care vor importuri. Din fericire, Ceauşeştii nu s-au priceput şi nu s-au băgat. Am construit în continuare calculatoare, aveam echipamente periferice bune de la americani, şi astfel s-a format o întreagă industrie. Am şi exportat multe calculatoare, în Germania de Est, în Orientul apropiat, Cehoslovacia, China şi multe altele”.

La un moment dat, a apărut noţiunea de „calculator personal”, care a fost interzisă de Elena Ceauşescu, din motive ideologice. Bine, noi le-am programat în continuare, dar sub alte denumiri. De exemplu, la una din fabrici îi ziceam „programabil de instruire”. În 1990, cred că aveam peste 100.000 de oameni care lucrau în domeniu”, a adăugat.

”Singurul calculator sigur e cel băgat sub pământ, într-o cazemată de beton şi eventual închis. Şi nici atunci nu e sigur”

Fascinată de această trecere prin toate etapele dezvoltării acestui domeniu care, deşi mă hipnotizează, e departe de a fi înţeles pe deplin, i-am spus domnului profesor că mi se pare uimitor că a trăit şi a făcut toţi aceşti paşi. „Doar m-am născut exact în anul potrivit”, mi-a răspuns, iar, cu modestie. „Dar da, e interesant. Am văzut tot, de la tuburi, la tranzistoare, până la iPhone 6. De la calculatoare pe tuburi s-a trecut la cele pe tranzistori, apoi la cele cu circuit integrat. Prin 1985, a apărut primul calculator personal care putea fi pus pe masă, creat de IBM. Totul s-a petrecut pe perioada a multe generaţii”.

Tranzistorul a fost cel care a suscitat miniaturizarea calculatoarelor, reducând costurile şi amplificând toate celelalte performanţe. A face calculatoare foarte puternice a devenit ieftin şi accesibil, dar lucrurile s-au complicat în ceea ce priveşte software-ul. „Chiar este o constatare că pe măsură ce calculatoarele sunt din ce în ce mai ieftine, software-ul e din ce în ce mai scump. Şi mai lent, dar asta pentru că cea mai mare parte din structură s-a mutat din echipament în software”, mi-a explicat în continuare. „Chiar şi problema asta actuală a furtului de identitate şi de informaţie e cauzată de faptul că în imensitatea software-ului poţi strecura elemente maliţioase”.

„Cloudul este supercalculatorul de pe vremea aceea, e un concept care datează de foarte mult timp, din anii ’70, chiar dacă nu se numea aşa. Deşi mulţi oameni se tem acum, pentru că, într-adevăr, vorbim despre nişte servere aflate într-un loc necunoscut de noi, eu aş zice că e o dezvoltare în spirală, adică ne întoarcem în locul de unde am plecat, doar că pe altă cale”. Apoi, mi-a dat exemplu Gmail, Dropbox şi toate platformele cunoscute. „Nu ar trebui să ne temem de tehnologia modernă. Oricum, singurul calculator sigur e cel băgat sub pământ, într-o cazemată de beton şi eventual închis. Şi nici atunci nu e sigur”.

Am încheiat discuţia, pentru că termenul de „interviu” ar suna prea rigid, cu o conversaţie pe FaceTime cu soţia profesorului, care m-a invitat să aplic pentru Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti, pe acelaşi iPhone 6 pe care domnul Baltac l-a descris ca fiind „nici telefon, nici aparat foto, nici aparat pentru ascultat muzică, ci o fuziune uimitoare de tehnologii”.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail