Intervenție divină: livrările de iPhone 6s vor fi întârziate de vizita Papei Francisc
Milioane de fani Apple numără zilele până vor putea avea un nou iPhone, livrat chiar la ușă. Totuși, se pare că cei din New York și Philadelphia vor fi nevoiți să aștepte mai mult decât ar fi trebuit inițial, și anume până vineri.
Cele mai mari companii de livrare avertizează că vizita lui Papa Francisc în America ar putea amâna livrările în Washington, New York și Philadelphia. United Parcel Service Inc. a menționat pe blog acest lucru, iar cei de la FedEx au precizat ieri că e posibil să existe întârzieri din cauza restricțiilor locale.
Noul iPhone era așteptat vineri, după cum precizaseră Sprint și T-Mobile. Se pare, însă, că vizita papei, planificată cum nu se putea mai nefericit pentru nerăbdătorii viitori proprietari de iPhone 6s, ar putea decala livrările cu o zi sau două. Apple nu are niciun fel de control asupra situației, ultima etapă a livrărilor neintrând în responsabilitatea gigantului american, potrivit Yahoo! Tech.
Așadar, am putea spune că avem de-a face cu o intervenție divină împotriva americanilor (sic!). Se pare, de asemenea, că iPhone 6s este chiar mai dorit decât iPhone 6. Apple a menționat, săptămâna trecută, că precomenzile de iPhone 6s și iPhone 6s Plus le depășesc pe cele înregistrate de iPhone 6 anul trecut.