Industria jocurilor, grav afectată de cenzura din China

Industria jocurilor, grav afectată de cenzura din China
Alexandru Puiu
12:00 18.09.2015

În teorie, în ultimii ani, legislaţia din China a devenit mai permisivă cu importurile din diverse domenii, dar restricţii majore continuă să fie aplicate.

Este surprinzător că o ţară atât de avansată şi tehnologizată precum China preferă să impună nişte reguli atât de stricte cetăţenilor. Din păcate, exemplele sunt nenumărate, iar companii foarte mari încep să piardă bani încercând să se adapteze pieţei în curs de dezvoltare.

Cel mai recent exemplu al acestei realităţi vine de la Sony şi Microsoft, care abia de curând au câştigat dreptul de a vinde console de gaming în China. După o interdicţie de câteva zeci de ani însă, giganţii tehnologiei au înregistrat vânzări insignifiante, dacă luăm în considerare populația uriașă a țării. Într-un interviu acordat de curând celor de la Reuters, CEO-ul Sony Computer Entertainment a încercat să sintetizeze un pic piedicile puse de guvernul de la Beijing. ,,Suntem în continuare provocaţi într-o oarecare măsură de regimul de cenzură cu care trebuie să lucrăm. Această activitate poate necesita foarte mult timp.” Chiar şi în aceste circumstanţe însă, Andrew House este foarte încrezător în potenţialul pieţei din China pentru divertisment.

În urmă cu ceva timp, cei de la Blizzard s-au lovit de piedici similare când au încercat să înceapă comercializarea în teritoriu a World of Warcraft. Pentru că intenţia a fost respinsă din start, creatorii seriilor Diablo sau Warcraft au fost nevoiţi să modifice jocul pentru a se conforma cerinţelor autorităţilor Din acest motiv, de exemplu, sângele din WoW în China a fost înlocuit cu o substanţă verde, iar craniile şi imaginile construite în jurul personajelor formate doar din oase acum conţin un fel de zombi cu trăsături mai accentuate.

Şi cei de la Google, acum câteva săptămâni, au încecat să îşi facă din nou simţită prezenţa în China, propunând utilizatorilor de Android din teritoriu o versiune cenzurată de Google Play. 

Comentarii
loading...