Huawei reinventează încărcarea rapidă prin câteva demonstrații impresionante
Dacă nu putem să avem telefoane cu baterii gigantice, Huawei ne ajută să încărcăm mult mai rapid acumulatorii din smartphone-urile viitoare.
Idea de încărcare rapidă nu este nici pe departe nouă. Exstă deja mai multe generații de Quick Charge și fiecare dintre ele a dus această performanță la un alt nivel. Per ansamblu, rezultatele sunt deja destul de spectaculoase. Există însă o problemă majoră cu tehnologiile actuale de încărcare rapidă și foarte multe persoane nici măcar nu știu de existența ei. Este vorba de îmbătrănirea mult mai rapidă a bateriilor încărcate printr-o astfel de metodă și pierderea într-un timp mult mai scurt a abilității de a reține sarcini.
Din fericire, cei de la Huawei Watt Lab, o componentă a Central Research Institute al Huawei Technology Corporation, au demonstrat deja câteva soluții pe care le au pentru remedierea tuturor problemelor aferente tehnologiilor actuale pentru încărcare rapidă. În plus, aceeași echipă de cercetători a dezvoltat un sistem prin care anumite baterii pot fi încărcate până la 50% în doar câteva minute, de zece ori mai rapid decât acumulatori convenționali.
În cadrul celui de al 56-lea Simpozion pentru baterii desfășurat zilele trecute în Japonia, Huawei a prezentat două tipuri de baterii litiu-ion. Prima, de doar 600 mAh a ajuns la 68% în doar două minute, în timp ce a doua, de 3000 mAh se încărcat până la 48% în 5 minute.
Pentru a obține această performanță care va duce la ,,nouă revoluție în dispozitive electronice”, Huawei a legat heteroatomi de moleculele de grafit de la anod. Această particularitate funcționează ca un catalist, heteroatomii mărind în mod semnificativ viteza de încărcare a bateriilor, fără să afecteze în același timp densitatea energetică sau durata de viață a acumulatorului.