De unde puteți cumpăra ieftin telefonul chinezesc mai puternic decât Xperia Z5, dar și alte gadgeturi tari

De unde puteți cumpăra ieftin telefonul chinezesc mai puternic decât Xperia Z5, dar și alte gadgeturi tari

IFA 2015 a venit și a trecut, iar singura companie cu adevărat mare care a ales să lanseze un telefon a fost Sony. Totuși, un Xperia Z5 (să nu mai vorbim despre Z5 Premium) nu își permite toată lumea, dar smartphone-urile de mai jos sunt pentru cei care nu vor să dea o căruță de bani pe un gadget pe care îl schimbă într-un an sau doi, dar care vor putere mare de procesare.

Dacă tot am comparat performanțele în titlu, corect este să detaliem, întâi, caracteristicile noului Xperia Z5. Telefonul este construit în jurul unui display full HD de 5,2 inch, a unui procesor Snapdragon 810 și a unei memorii RAM de 3GB. Spațiul de stocare este de 32GB, iar camerele sunt de 5 și 23MP. Bateria de 2.900 mAh, spun japonezii, ar trebui să ofere două zile fără reîncărcare. Rămâne de văzut asta.

Acum că v-am reîmprospătat memoria, e cazul să vă prezint un smartphone cu specificații de top care nu costă o avere. Se numește ZTE Axon și este posibil să mai fi auzit despre el pe site-ul Playtech. Specificațiile ZTE Axon le depășesc pe cele ale vârfurilor de gamă actuale, când vine vorba despre performanță, nu neapărat despre alte aspecte. Astfel, pe lângă un Snapdragon 810, la interior ascunde 4GB de memorie RAM şi 32GB de memorie internă. Ecranul are o diagonală de 5,5 inci şi o rezoluţie nativă de 2560 x 1440 pixeli. Bateria de 3000 mAh nu doar că ar trebui să fie suficientă pentru a vă ţine departe de priză o zi, dar include şi suport pentru Qualcomm QuickCharge – tehnologia de încărcare rapidă. Mai dispune de recunoaștere a retinei, dar și de un senzor de amprente, pentru cei care vor să fie mereu în siguranță. Pe spate are două camere – una de 13MP și una de 2MP, folosită la fel ca în cazul HTC One M8, iar frontala este de 8MP.

Dacă până acum era greu de achiziționat un telefon chinezesc de top de la noi în țară, trebuie să știți că îl puteți lua fără probleme de pe site-ul GearBest. Folosind codul ZTEAXON primiți și o reducere de 20 de dolari, iar telefonul ajunge la 449 dolari, cam de două ori mai ieftin decât vârfurile de gamă de la alte companii. Luați-l de AICI, la precomandă.

Un alt smartphone foarte performant, poate chiar mai frumos decât ZTE Axon, este DOOGEE F5. Phabletul a fost abia anunțat și vine cu un display de 5,5 inch cu rezoluție full HD. Are un procesor cu opt nuclee de la Mediatek și 3GB memorie RAM. Camerele sunt de 13, respectiv 5MP, iar bateria este de 3.000 mAh. Acest telefon chinezesc dispune și de un cititor de amprente, iar carcasa este făcută din metal lichid, mult mai rezistent la zgârieturi decât aluminiul.

Totuși, cel mai impresionant aspect al acestui smartphone este prețul. Îl puteți precomanda de AICI, la prețul de numai 140 de dolari.

doogee f5

Ultimul telefon chinezesc de pe această listă vine și el cu specificații bune, chiar dacă nu se poate bate cu vârfurile de gamă prezentate mai sus. Se numește Ulefone Paris și are un display HD de 5 inch. Vine cu numai 2GB memorie RAM și un procesor MediaTek cu opt nuclee, dar combinația ar trebui să ofere performanțe mai mult decât decente în folosirea de zi cu zi. Bateria este de 2.200 mAh, iar camerele sunt de 13, respectiv 5MP. Telefonul poate fi precomandat de AICI, la prețul de 169 dolari.

ulefone paris

Cam atât cu telefoanele. În caz că vreți să vă îmbunătățiți experiența multimedia în sufragerie, vă prezentăm mai jos două gadgeturi ieftine și bune care vă transformă TV-urile obișnuite în smart TV.

Este vorba despre TV Box-uri, iar primul dintre ele rulează Windows și se numește VOYO V2. VOYO V2 este o cutiuță arătoasă cu un procesor Intel Atom și 2GB memorie RAM la interior. Are un spațiu de stocare format din 32GB MMC și 64GB SSD și incorporează chiar și un acumulator de 5.000 mAh care poate fi folosit pe post de baterie externă pentru telefon în momentul în care sunteți în deplasare. Dispune de WiFi, Bluetooth, port petru cablul de rețea, USB, microUSB și HDMI, și costă numai 126 de dolari. Partea și mai bună este că până pe 11 septembrie, în fiecare zi, primele 30 de unități sunt vândute la prețul de 109 dolari. Îl găsiți AICI.

voyo v2

Al doilea TV Box este Beelink GTQ. Beelink GTQ vine într-o cutie atrăgătoare din metal, are 2GB memorie RAM și procesor cu patru nuclee. Producătorii spun că această combinație este suficientă pentru a reda filme la rezoluție 4K. Spațiul de stocare de 8GB poate fi extins prin card microSD, iar la partea de conectivitate găsim WiFi, LAN, Bluetooth, USB, microUSB, SPDIF, HDMI, practic orice ai avea nevoie pentu o experiență multimedia completă. Rulează Android 5.1 și îl puteți cumpăra de AICI la un preț foarte bun.

beelink gtq

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: