28 sept. 2015 | 17:13

Dacă extratereștrii există, unde sunt?

ACTUALITATE
Dacă extratereștrii există, unde sunt?

Se estimează că sunt 100 de miliarde de planete în Calea Lactee, care este ea însăşi una dintre cele câteva miliarde de galaxii. Pe una dintre planete, Pământ, ştim că există viaţă, dar ar trebui să fie milioane de planete asemănătoare cu aceasta în galaxia noastră, care să aibă viaţa pe suprafaţa lor. Acest fapt implică întrebarea: unde sunt toţi ceilalţi?

Vârsta Universului, uriașă, precum și numărul enorm de sisteme stelare, sugerează că dacă Pământul ar fi un model de corpuri cerești cu viață general valabil, atunci viața extraterestră ar trebui să fie întâlnită în Univers destul de des. Într-o discuție informală din 1950, renumitul fizician Enrico Fermi a întrebat: În cazul în care în galaxia noastră (Calea Lactee) există o multitudine de civilizații extraterestre avansate, atunci de ce nu au fost văzute dovezi, ca de exemplu nave sau sonde spațiale? O examinare mai detaliată a implicațiilor acestei întrebări a început cu o notiță a lui Michael H. Hart în 1975.

Paradoxul acesta este uneori numit și paradoxul Fermi-Hart. O altă întrebare, strâns legată, se referă la „Marea Tăcere”: zborurile stelare sunt greu de realizat, dar dacă viața este un fenomen obișnuit din Univers, atunci de ce până acum nu s-au putut detecta măcar transmisii radio ale altor civilizații?

Într-o noapte cu cer senin, departe de luminile oraşului, ochiul uman poate vedea în jur de 2.500 de stele, adica un număr infim din totalul stelelor din galaxia noastră. Astronomii estimează că sunt aproape la fel de multe stele în galaxia noastră, câte galaxii sunt în tot Universul. Acest număr se află undeva între 100 de miliarde si 400 de miliarde, depinde pe cine întrebăm. Pentru a simplifica puţin toate aceste numere, putem concluziona că pentru fiecare firicel de nisip de pe Pământ, există 10,000 de stele undeva acolo.

Avem 100 miliarde de planete asemănătoare cu Pământul, doar în galaxia noastră. Dacă vorbim despre întreg Universul, vorbim despre numere cu 15 zerouri. După una dintre prelegerile ţinute în Denver, faimosul astrofizician Neil deGrasse Tyson a răspuns la o întrebare destul de interesantă. Când Tyson a fost întrebat de ce rasa umană nu a avut contact până acum cu vreuna din rasele extratereste, aceasta a răspuns: „Enrico Fermi susţinea că Universul există de mult timp, iar evoluţia tehnologică, atunci când are loc, are loc foarte repede. Dacă există extratereştri în galaxie, ar fi trebuit să fie aici până acum. Datorită faptului că ei trăiesc aproximativ la fel de mult cât trăim şi noi, ar putea trimite colonii către alte sisteme solare, să-şi instaleze tabere şi apoi să trimită alte colonii. Deci unu ar creşte la 10, 10 la 100, 100 la 1000 şi tot aşa. Numărul de colonii extraterestre ar fi foarte mare, dar totuşi unde sunt?”

Cei de la IFLScience au încercat să găsească un răspuns pentru această dilemă.

Distanţa prea mare, una dintre cauzele posibile.

Prima şi poate cea mai cunoscută dintre toate se referă pur şi simplu la distanţele pe care le implică aceste călătorii prin cosmos. Să luăm în considerare că planetele pe care se poate locui în galaxia noastră pot fi la mii de ani-lumină distanţă unele de celelalte, făcând comunicarea prin radiaţii electromagnetice (singura modalitate prin care ştim să comunicăm) dificilă sau chiar imposibilă. Pentru galaxiile diferite de Calea Lactee, discutăm de milioane de ani-lumină distanţă, iar comunicarea devine cu atât mai greu de realizat. Aşadar, se poate ca pur şi simplu distanţele să fie prea mari pentru a realiza comunicarea spaţio-temporală, cel puțin deocamdată.

Nu am căutat suficient

S-ar putea, de asemenea, să nu fi căutat destul de mult. Până în prezent, majoritatea căutărilor noastre (serch for extraterrestrial intelligence SETI) s-au limitat la câteva „vânători” cu ajutorul unor telescoape, poziţionate în jurul lumii. Institutul SETI a realizat aceste căutări, însă fără niciun rezultat până în prezent.

La începutul acestui an, a fost anunţat un proiect numit Breakthrough Listen. Proiectul a fost finanţat cu 100 milioane de dolari de către miliardarul rus Yuri Milner şi va fi cel mai mare proiect de căutare a vieţii extraterestre de până acum. Se vor folosi două dintre cele mai puternice telescoape radio din lume, cel de la Observatorul Green Bank din Virginia de Vest şi cel de la Observatorul Parkes din Australia, pentru a analiza cele mai apropiate un million de stele  şi de asemenea cele mai apropiate 100 de galaxii, în speranţa găsirii unor semnale rătăcite. Este cea mai bună şansă pe care o avem momentan și este sprijinită și de Stephen Hawking.

Un posibil război

În cadrul aceleiaşi prelegeri menționate mai sus, Neil deGrasse Tyson a devenit serios şi a abordat subiectul în felul următor: „Altă ipoteză ar fi aceea conform căreia, dacă aparţii unei culturi care vrea să colonizeze altă planetă, altă stea, sau alt sistem solar, asta spune ceva despre tine. Nu eşti fericit doar cu o planetă, vrei mai multe. Aşa că te duci şi revendici planeta pe care o vrei. Şi asta tot continuă, însă dacă toată lumea care face asta ar avea o asemenea mentalitate, am rămâne fără planete de cucerit. Şi ce se întâmplă după aceea? Râzboi”. De aici putem deduce că ceea ce facem noi, căutând într-una alte planete şi alte forme de viaţă, s-ar putea să se transforme în cu totul şi cu totul altceva şi să agraveze liniştea de care ne-am bucurat până acum. Dacă nu se găseşte nimic în 10 ani de căutări din cadrul proiectului Breakthrough Listen, lucrurile ar putea deveni ceva mai complicate.

Filtrul Universal

O altă soluţie la Paradoxul lui Fermi sugerează că ar exista un filtru în univers, filtru prin care viaţa inteligentă se opreşte, poate prin autodistrugere sau prin altă modalitate. S-ar putea ca noi să fim prima specie care a trecut de acest filtru, sau s-ar putea ca noi să nu fi ajuns încă acolo, iar toate celelalte civilizaţii dinaintea noastră să fi fost distruse.

Poate, conform unor postulate, există alte căi de a comunica pe care încă nu le cunoaştem. Poate că celelalte civilizaţii aşteaptă ca noi să ajungem la un nivel de maturitate tehnologică înainte de a lua legătura cu noi. Acesta ar putea fi motivul pentru care încă nu am găsit nimic acolo, dar până nu descoperim aceste modalităţi de comunicare, nu prea putem face nimic. „Eu sunt întru totul pentru această variantă, conform căreia am fost vizitaţi. Dar s-au uitat în jurul lor şi şi-au dat seama că nu nexistă viaţă inteligentă pe Pământ, aşa că au plecat pentru totdeauna”, concluzionează Neil deGasse Tyson, potrivit celor de la Descoperă.

Suntem singuri în Univers

Majoritatea experților refuză să ia în calcul această variantă. „Cred că vom avea dovezi puternice asupra vieţii dincolo de Pământ într-un deceniu şi cred că dovezile definitive vor veni în 20-30 de ani. Ştim unde să ne uităm. Ştim cum să ne uităm. În cele mai multe cazuri, avem tehnologia necesară şi suntem pe punctul de a o implementa. Aşa că suntem pe drumul cel bun”, a spus Ellen Stofan, cercetător de top de la NASA, în urmă cu puțin timp.

Chiar dacă extratereștri pe care îi căutăm sunt doar forme de viață microbiene, nicidecum niște ființe cu o inteligență superioară, e greu de crezut că Terra e singura planetă din sistemul solar care poate găzdui viață. Oricum, în concluzie, îl putem cita pe Sir Arthur C. Clarke, potrivit căruia „fie suntem singuri în Univers sau nu suntem. Ambele variante sunt terifiante, în egală măsură”.