23 oct. 2015 | 15:32

Cuptorul pe patru roți va schimba modul în care este livrată pizza

ENTERTAINMENT
Cuptorul pe patru roți va schimba modul în care este livrată pizza

Cei de la Domino’s găsesc mereu moduri inovatoare prin care să livreze pizza clienților lor, iar acum lansează o mașină echipată cu propriul său cuptor, pentru a menține caldă „încărcătura prețioasă”.

Domino’s Pizza a testat livrarea prin drone, le-a permis clienților să comande cu ajutorul emoticoanelor, iar acum dorește să revoluționeze industria prin lansarea unei mașini special construite pentru livrarea de pizza, care va avea încorporat un cuptor pentru a menține mâncarea caldă.

Denumită DXP, mașina are la bază un Chevrolet Spark al cărui interior a fost complet modificat, astfel încât să se potrivească perfect transportului de pizza. În plus, aceasta are spații de stocare special create pentru băuturi sau șervețele. Partea cea mai interesantă se află în spatele șoferului. Acolo, cei de la Roush, în parteneriat cu GM, au instalat un cuptor pentru încălzire, deoarece nimănui nu-i place o pizza rece. Cei de la Domino’s susțin că DXP poate transporta până la 80 de pizza, așa că marile petreceri nu vor duce lipsa de aprovizionare.

Chevroletul Spark care stă la baza cuptorului pe patru roți are un motor de 1.2 litri cu patru cilindri, care dezvoltă 84 de cai putere, ceea ce înseamnă că nu va livra pizza în timp record, dar va economisi mai mult carburant. Pe lângă faptul că va crea o experiență mai plăcută pentru clienți, mașina va face și reclamă companiei. O astfel de inițiativă nu are cum să fie trecută cu vederea prea ușor.

Potrivit celor de la The Verge, în viitor, vor fi construite 100 astfel de mașini, iar, din păcate, acestea vor livra pizza doar pe teritoriul Statelor Unite. Totuși, nu trebuie să ne pierdem speranța, așa că putem aștepta să vedem astfel de vehicule și la noi, chiar dacă nu în viitorul apropiat.