Cum să prelungești durata de viață a bateriei telefonului pentru autonomie cât mai bună
Telefoanele avansează de la an la an, dar bateriile lor nu prea și autonomia încă are de suferit. Totuși, sunt câteva trucuri care te pot ajuta să ai autonomie mai mare mărind durata de viață a bateriei.
„Un smartphone cu specificații de top și ecran mare trebuie încărcat zilnic, lucru care duce la creșterea numărului de cicluri de încărcare-descărcare din viața unui acumulator. Acest aspect, alături de utilizarea foarte intensă, duce la autonomii foarte scăzute în comparație cu telefoanele obișnuite“, a precizat Marius Boca, reprezentant EuroGSM.
Asta face ca acumulatorii Li-Ion, folosiți de majoritatea dispozitivelor mobile de pe piață, să aibă o durată de viață de câțiva ani, dar după primul an autonomia scade foarte mult. Însă dacă nu sunt respectate câteva reguli simple, atât de natură hardware, cât și software, performanțele acestora vor scădea în timp mai rapid.
Ai grijă de hardware și te vei bucura mai mult de software
Aspectele de natură hardware țin în principal de ciclurile de încărcare a acumulatorului. Acesta trebuie să fie încărcat înainte să se descarce complet și să fie deconectat de la sursa de încărcare înainte de a ajunge la un nivel de încărcare de 100%. De asemenea, telefonul nu trebuie lăsat în mașină sau în alte locuri închise atunci când este foarte cald. În acest sens, este recomandat ca, atunci când nu este folosit, acumulatorul să fie păstrat într-un loc cât mai răcoros și să fie încărcat în jur de peste 40%.
În ceea ce privește optimizările software, utilizatorii ar trebui să oprească aplicațiile care rulează în background, să nu folosească imagini de fundal active, să dezactiveze funcțiile Bluetooth, GPS, WiFi, NFC și datele mobile, precum și sincronizarea conturilor. O altă sugestie este aceea de a seta la nivel minim luminozitatea ecranului și durata la care intră în stand-by.
Utilizatorii pot lua în calcul și aplicații dedicate pentru optimizarea bateriei, cum este Clean Master Phone Boost. Acesta poate fi folosit pentru a șterge fișierele temporare și istoricul de navigare. Aplicația mai permite și managementul aplicațiilor, mutarea acestora pe cardul microSD, dezinstalarea aplicațiilor (dacă nu sunt protejate de sistem) și efectuarea de copii de siguranță ale fișierelor importante. În plus, aplicația are și rol de antivirus.
Citește și: Top telefoane din 2017: Cele mai bune smartphone-uri pe care să le cumperi
Alte aplicații utile sunt DU Battery Saver, care poate prelungi durata de viață a bateriei cu până la 50%, dar și Battery Doctor, disponibilă în 19 limbi, care identifică aplicațiile și procesele care epuizează bateria și optimizează procesul de încărcare, pentru ca acesta să fie cât mai eficient.