Cum îţi salvezi toată colecţia de muzică online şi o asculţi de oriunde?

Cum îţi salvezi toată colecţia de muzică online şi o asculţi de oriunde?
Alexandru Puiu
02:35 10.09.2015

De-a lungul anilor, colecţia de muzică pe care o ai pe computer a atins proporţii astronomice, iar acum o poţi accesa de oriunde, folosind orice dispozitiv.

În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe servicii de streaming la preţuri accesibile, multe dintre ele funcţionând fără probleme şi în România. Apple Music, Deezer sau Zonga reprezintă doar câteva exemple, trecând peste faptul că, fără prea mari eforturi, puteţi apela şi la Spotify, Pandora sau Rdio. În cazul în care colecţia de muzică pe care o deţineţi este însă mai mult decât suficientă pentru voi, nu are nici un rost să plătiţi nici măcar cei câţiva dolari aferenţi unui abonament la Zonga. Nu de alta, dar v-o puteţi urca în cloud, în întregime, complet gratuit. Aveţi 25.000 de melodii, sunt şanse foarte mari ca respectiva lista să includă tot ce vă doriţi să ascultaţi. Singurul aspect care lipseşte este partea de portabilitate, dar din momentul în care colecţia de muzică ajunge online, s-a rezolvat şi acest detaliu, oferindu-vă posibilitatea să o ascultaţi de pe smartphone, tabletă sau orice alt Mac/PC conectat la internet. Nu trebuie decât să urmaţi câţiva paşi şi să aveţi fie o bandă decentă la internet, fie multă răbdare.

Google music stocare în cloud complet gratuită

 

Cum îţi salvezi toată colecţia de muzică online prin Google Music?

Există multe servicii online de stocare care vă permit să vă urcaţi colecţia de muzică pe internet. Faţă de toate însă, Google Music este cel mai bun, în parte şi datorită faptului că vă oferă posibilitatea să stocaţi complet gratuit 50.000 de melodii. Există posibilitatea să aveţi mai multe melodii decât atât, dar este puţin probabil.

Primul pas este crearea unui cont Google, dacă nu aveţi deja unul. Indiferent de situaţie, trebuie să accesaţi această adresă web pentru a vă autentifica sau pentru a vă crea contul de care aveţi nevoie mai departe. Următoare etapă implică descărcarea utilitarului pe Music Manager de aici. Acesta este necesar pentru a urca colecţia de muzică în cloud. Fiind un fişier de câţiva MB, descărcarea ar trebui să nu dureze mai mult de câteva secunde, iar instalarea poate fi efectuată foarte rapid pe sistemul Next, Next, Finish. Nu contează unde îl instalaţi. Poate să stea foarte bine în Program Files.Google Music manager configuraţia iniţială

 

La prima rulare, este suficient să vă autentificaţi cu numele şi parola voastră de Google, să vă definiţi directorul sau directoarele în care aveţi muzica salvată şi să apăsaţi pe Next. Imediat se va iniţia procesul de upload pentru care veţi avea o evidenţă permanentă a evoluţiei printr-o bară de culoare verde. Dacă aţi aşteptat câteva ore sau câteva zile să urcaţi colecţia de muzică a voastră online în întregime şi aţi pierdut-o printr-un dezastru natural, o calamitate sau alte fenomene naturale sau mai puţin naturale, accesând secţiunea Download a aceluiaşi utilitar, o puteţi descărca de 100 de ori pe PC-uri sau Mac-uri diferite fără nici un fel de probleme. Butonul este cât se poate de clar, ,,Download my library„. La secţiunea Advanced, puteţi modifica câţiva parametri de funcţionare ai aplicaţiei dar nu este obligatoriu. În funcţie de conexiunea voastră la internet, v-aş recomanda să vă asiguraţi că este bifat ,,Start Automatically when computer is restarted.” Astfel, la fiecare pornire a computerului, upload-ul melodiilor voastre va continua fără nici un fel intervenţie din partea voastră. De asemenea, dacă adăugaţi ulterior 10 sau 1000 de melodii într-unul dintre directoarele de interes, datorită faptului că Google Music Manager funcţionează în fundal, melodiile noi sunt actualizate online automat.

Google Music iPhone ios

Cum îţi asculţi colecţia de muzică de oriunde?

După ce aţi terminat partea laborioasă de upload a colecţiei de muzică, urmează partea cea mai plăcută a întregului experiment, audiţia. Având în vedere că pe PC-ul original de pe care s-a efectuat upload-ul puteţi asculta muzica voastră cu aplicaţiile voastre preferate, ar fi bine să profitaţi de utilitatea Google Play Music pe orice alte PC-uri, smartphone-uri, tablete, etc.

În primul rând, indiferent dacă folosiţi un computer, un iDevice sau un Android, vă puteţi asculta colecţia de muzică la adresa play.google.com/music, prin intermediul browser-ului vostru favorit. În schimb, dacă descărcaţi aplicaţiile omonime gratuite din Apple AppStore sau Google Play pentru aceeaşi activitate, beneficiaţi de o interfaţă mai prietenoasă şi mai multe funcţii utile.

Google Play Music iPad

 

În capturile ataşate puteţi vedea interfaţa aplicaţiei Google Play Music pe iPhone şi iPad, dar este identică şi pe Android. Nu trebuie decât să vă autentificaţi cu numele de vostru de utilizator Google şi parola aferentă, să aşteptaţi câteva secunde, iar în momentul următor veţi putea asculta orice melodie direct din cloud, indiferent dacă sunteţi pe WiFi sau 3G/4G. Din aceeaşi fereastră, orice melodie sau album poate fi descărcat offline pentru a fi ascultat, prin aceeaşi aplicaţie şi în momentele în care nu sunteţi online. În plus, accesând meniul din stânga sus, printr-un tap pe cele trei liniuţe orizontale, puteţi opta să aveţi accesibile doar melodiile salvate anterior pentru audiţie offline. Astfel, preveniţi acumularea de costuri suplimentare în cazul în care folosiţi o conexiune de date limitată. În partea de sus a oricărei ferestre există şi un buton de mixaj automat, dar nu prea l-am folosit deoarece, de cele mai multe ori, ştiu exact ce vreau să ascult.

Google Music Manager Louis C.K.

Comentarii
loading...