14 sept. 2015 | 17:07

Cel mai bun competitor pentru iPad Pro vine de la Samsung și va rula Windows 10

ACTUALITATE
Cel mai bun competitor pentru iPad Pro vine de la Samsung și va rula Windows 10

Cei de la Apple s-au lăudat că au reinventat tabletele odată cu modelul iPad Pro, prezentat în urmă cu o săptămână, dar se pare că cei care vor o tabletă mare cu un sistem de operare complet (și nu unul de telefon, redimensionat) vor avea de unde alege.

Știm că Samsung urmează să lanseze un gadget enorm, de 18,4 inch, dar se pare că sud-coreenii au planuri și pentru un dispozitiv ceva mai mic, menit să concureze direct cu tableta de 12,9 inch de la Apple.

În baza de date cu importurile unei companii indiene a fost găsit un dispozitiv cu display de 12 inch produs de Samsung.

Aparent, acesta ar putea veni cu 4GB memorie RAM, dar și cu un procesor Intel Core M pe arhitectură Skylake. Display-ul ar avea rezoluție QHD sau 4K, nu se știe sigur.

În ciuda acestor specificații de laptop, tableta ar putea avea doar 6,2mm grosime, dar și o greutate redusă. Probabil că cea mai bună veste legată de acest dispozitiv este că ar veni cu Windows 10, lucru care chiar ar putea-o transforma într-un instrument pentru productivitate.

Cei de la Samsung vor adăuga și stylusul S Pen, folosit de Galaxy Note 5 și este foarte probabil să vedem și o tastatură dedicată pentru acest dispozitiv.

iPad Pro are un display de 12,9 inch, un procesor A9X, 4GB memorie RAM și rulează sistemul de operare iOS, același de pe iPhone. În plus, există posibilitatea de a o folosi cu un stylus special care costă 99 de dolari.

Detalii despre preț și disponibilitate nu se cunosc deocamdată, dar vă ținem la curent pe măsură ce apar noi informații.