Cea mai recentă dovadă că dronele sunt surprinzător de capabile
Dronele comerciale sunt nişte creaţii relativ recente, dar modul în care acestea se comportă începe să pară surprinzător de futurist.
În teorie, dronele sunt nişte gadgeturi cu o funcţionalitate destul de redusă. Sunt capabile să zboare şi, de cele mai multe ori, au la bord o cameră de filmat. Adevăratele lor abilităţi sunt însă desprinse din scenariile în care sunt folosite, iar la acest capitol utilizatorii obişnuiţi definesc limitele. Astfel, vedem chiar şi eforturi de salvare în care una sau mai multe drone joacă rolurile principale.
Plecând probabil de la premisa că singura limită legată de ce poţi face cu o dronă ţine de imaginaţia utilizatorului, în Elveţia a avut loc recent o demonstraţie foarte interesantă surprinsă în clipul de mai sus. După cum se poate vedea la final, dronele din film au reuşit să creeze un pod din sfoară. Pentru obţinerea acestui rezultat impresionant a fost folosit un sistem de captură a mişcării menit să măsoare şi să monitorizeze altitudinea şi poziţia exactă a dronelor. Un computer aflat la câţiva metri de drone, folosind un set complex de algoritmi şi bazându-se pe informaţiile acumulate prin monitorizarea acţiunilor calculează traiectoriile şi trimite informaţiile către gadgeturile zburătoare pentru execuţie.
Materialul folosit la executarea podului este o frânghie de tip Dyneema, cu un raport foarte bun rezistenţă/greutate. Astfel, nu doar că respectiva sfoară este suficient de uşoară încât să fie transportată cu uşurinţă de către drone, dar este şi suficient de andurantă încât să facă faţă presiunii exercitate de un om care se deplasează pe ea.
Deşi durează destul de puţin, clipul este fascinant de urmărit, iar dronele par să fie autonome, deplasându-se după propriile scenarii. Pentru a demonstra privitorilor că totul nu a fost doar o glumă, nişte oameni chiar s-au deplasat peste acel pod realizat de drone fără nici un fel de probleme.