08 mai 2015 | 18:00

Cât rasism există în fotografie? Tehnica prin care filmul a fost optimizat pentru albi

ACTUALITATE
Cât rasism există în fotografie? Tehnica prin care filmul a fost optimizat pentru albi

Tendințele rasiste sunt prezente chiar și în societatea contemporană, care pretinde a fi evoluată în ceea ce privește educația și toleranța. Ceea ce s-ar putea să nu știi este că acestea sunt manifestate și în fotografie, încă din secolul 19.

Inițial, filmul fotografic funcționa astfel: filmul era o bucată de plastic acoperită într-un strat de chimicale fotosensibile. Când era expus la o cantitate foarte mică de lumină, în timp ce fotograful apăsa butonul de declanșare, o imagine subtilă, care nu poate fi percepută cu ochiul liber, se formează pe film. Developarea filmului o face vizibilă.

Filmul color, pe de altă parte, este acoperit în multe straturi de chimicale, fiecare corespunzând unei anumite culori. Cele mai vechi fotografii colori erau alcătuite din trei straturi de fotografii alb-negru, una făcută printr-un filtru de culoare roșie, una printr-un filtru verde, iar alta printr-unul albastru, notează Priceonomics.

Filtrele care dau culoare fotografiilor

Filtrele de culoare fac exact ce te-ai aștepta: filtrează lumina prin culoare. De exemplu, un filtru roșu lasă doar lumina roșie să treacă, rezultând o poză care este luminoasă acolo unde sursa reflectă cea mai mare cantitate de lumină roșie. Cele trei poze alb-negru erau apoi combinate, fie prin proiectarea luminii prin ele, fie prin transformarea lor în celule într-o singură culoare, care puteau fi depozitate, expuse luminii și manevrate într-un dispozitiv numit cromoscop. Acest proces a fost propus prima oară în 1855.

Filmul color a fost inventat mai târziu, funcționând pe un principiu similar. Nu era foarte eficient în evidențierea culorii tenului însă. Dacă ți-ai fi făcut un set de poze, era foarte posibil ca acestea să fie calibrate în funcție de fotografia unei femei cu ten caucazian, îmbrăcată în alb, pe un fundal gri. Tehnica a fost numită Shirley, după Shirley Page, prima femeie care a pozat pentru un polaroid.

Pentru o perioadă îndelungată, calibrarea filmul color se făcea în funcție de nuanțele tenului caucazian. Atunci când faimosul regizor Jean Luc Godard a fost delegat să facă un film despre Mozambic, acesta a refuzat să folosească filmul Kodachrome, considerându-l rasist pentru redarea exclusivă a nuanțelor de ten alb.

Primele filme colore nu erau îndeajuns de sensibile încât să capteze subiecți cu nuanțe închise ale tenului, în special dacă în decor erau prezente elemente deschise la culoare. Problema a fost evidentă într-o fotografie de grup, realizată de Adam Broomberg. Ciudat este că nimeni nu se plângea, nici măcar oamenii de culoare.

O tendință rasistă s-a menținut chiar și în era digitală. Într-un eseu despre acest subiect, fotografa Syreeta McFadden a evidențiat acest lucru. „Azi, știința fotografiei digitale este bazată pe aproape aceleași principii ca tehnologia pe care s-a bazat fotografia cu film. La lumină slabă, senzorii caută un elemente colorat slab înainte să fie eliberat declanșatorul. Concentrează-te pe o zonă întunecată, iar camera va fi inactivă”, a explicat aceasta.

Totuși, am putea spune că am fost eliberați de sub tirania filmului fotografic. Posibilitatea de a procesa imaginile după ce le facem a făcut balansarea culorilor mult mai ușoară. Totul este la distanța unei simple apăsări de buton. De exemplu, Greg Pine, un operator profesionist, descrie tehnica prin care erau setate talk-showurile lui Whoopi Goldberg. Nuanța pielii ei era mult mai închisă decât a invitaților cu ten caucasian, așa că erau necesare două camere: una echilibrată pentru oaspeți, iar cealaltă pentru Whoopi.

Pe de altă parte, Montré Aza Missouri, profesoară de regie, a fost învățată să ungă subiecții întunecați cu vaselină pentru a-i face mai luminoși. La rândul ei, își învață studenții că instrumentele necesare turnării unui film nu sunt neutre din punct de vedere rasial.