11 aug. 2015 | 08:56

Câți bani pierd companiile pentru că folosiți servicii de blocare a reclamelor

ACTUALITATE
Câți bani pierd companiile pentru că folosiți servicii de blocare a reclamelor

Într-o perioadă în care din ce în ce mai mulţi dintre noi fugim de reclame online, companiile a căror funcţionare depinde de acele servicii pierd sume fabuloase de bani.

Modul în care ne sunt servite reclame pe majoritatea paginilor web este incredibil de frustrant. În contextul în care în spatele multor pop-up-uri se ascund şi diverse forme de malware sau adware, situaţia devine şi mai tristă. Ca urmare, un procent semnificativ dintre internauţi au început să folosească diverse aplicaţii pentru ad blocking. 

Mai multe organizaţii independente au confirmat faptul că numărul instalărilor de software pentru blocat reclame a crescut cu o cotă alarmantă. Cel mai recent raport pe marginea acestui subiect vine de la PageFair şi Adobe care a asociat un procent de 41% creşterii numărului de instalări.

Urmarea acestui fenomen este mai mult decât evidentă. Companiile care câştigă bani din reclame şi plătesc micile sau marile website-uri din care vă luaţi voi conţinutul editorial zilnic, au pierdut sume de bani incredibile. În 2015, care nu se încheiat încă, 21,8 miliarde de dolari s-au pierdut deja. Dacă acest trend va continua şi sunt foarte puţine semne ca acest lucru să nu se întâmple, în 2016 se vor înregistra pierderi financiare de 41,4 miliarde de dolari.

În contextul în care până şi cei de la EFF au lansat o extensie pentru blocarea reclamelor cu comportament spion, iar Apple va introduce în Safari în iOS 9 o formă de blocare a reclamelor, noi, cei care realizăm conţinut online avem cel mai mult de pierdut. Rămâne să vedem ce mai urmează.

ad blocking reclame online

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele