17 dec. 2015 | 16:31

Când s-ar putea lansa următoarea versiune de Android

ACTUALITATE
Când s-ar putea lansa următoarea versiune de Android

De curând, au început să apară primele zvonuri în legătură cu următoarea versiune a sistemului de operare creat de Google.

Atunci când s-a lansat Android 6.0.1, cea mai nouă versiune a sistemului de operare de la Google, vă spuneam că elementele centrale ale actualizării erau emoticoanele. Anunțul fusese atunci făcut prin intermediul unei postări pe Twitter realizată de către contul oficial Nexus – @googlenexus. Aflam, printre altele, că în total veți putea folosi nu mai puțin de 200 de emoticoane noi pentru a vă transmite stările emoționale într-un mod grafic.

Nu au trecut decât câteva zile de la debutul Android 6.0.1 Marshmallow, iar zvonurile în legătură cu versiunea 6.1 deja au început să apară. După cum scriu cei de la Phonearena, acestea vorbesc despre o posibilă dată de lansare, dar și despre feature-urile noi pe care Google ar putea să le introducă. În primul rând, Google ar putea să îmbunătățească sistemul de permisiuni pentru aplicații.

De asemenea, compania din Mountain View va include funcția ”split-screen”, menținând denumirea ”Marshmallow”. Din acest punct de vedere, noile informații contrazic unele mai vechi, care susțineau că Google va alege o nouă denumire, începând cu litera ”N”. Noul sistem de operare ar urma să-și facă apariția în luna iunie a anului 2016. Chiar și așa, trebuie să ținem cont că niciuna dintre aceste informații nu a fost confirmată de vreo declarația oficială Google.