Batman: Arkham Knight pentru PC nu mai există. Vă puteţi cere banii înapoi.
Nu ştiu cât de mari pot fi problemele de stabilitate cu Batman: Arkham Knight ca versiunea de PC să fie retrasă de pe piaţă, dar situaţia în mod clar nu e foarte roz.
Batman: Arkham Knight, ultimul joc din populara serie Arkham a fost aşteptat cu sufletul la gură de fanii francizei, mai ales după ce a întâmpinat un număr semnificativ de amânări. Se pare însă că indiferent cât au amânat dezvoltatorii lansarea sa, perioada de finisare a problemelor nu a fost nici pe departe suficientă.
La doar câteva zile după ce oficialii Warner Bros. au rugat posesorii de PC-uri să amâne achiziţia Batman: Arkham Knight, deoarece se lucrează intens la nişte actualizări care să mai rezolve o parte din problemele de performanţă, dezvoltatorul a venit cu un anunţ surprinzător. ,,Luăm foarte în serios toate aceste sesizări, iar ca urmare am decis să suspendăm vânzările viitoare ale variantei de PC cât timp lucrăm să adresăm problemele pentru a satisface standardele noastre de calitate. Ne apreciem foarte mult clienţii şi ştim că, deşi există un număr semnificativ de jucători care se bucură de acest joc pe PC, vrem să facem tot ce putem pentru a face experienţa mai bună pentru toţi posesorii de PC-uri.”
Anunţul a fost însoţit şi de câteva sfaturi legate de returnarea banilor celor care nu mai au răbdare să aştepte nişte eventuale update-uri. Dacă vă număraţi printre ei, merită să aveţi în vedere că puteţi oricând să apelaţi la Steam pentru a vă cere banii înapoi, cu condiţia să nu fi jucat mai mult de două ore şi să nu fi trecut mai mult de 14 zile de la momentul achiziţiei. În cazul în care l-aţi cumpărat din magazin, Warner Bros. vă recomandă călduros să-l returnaţi.
Marile probleme care afectează jucătorii de Batman: Arkham Knight pe PC ţin de performanţă, mai mult decât de stabilitate sau alte tipuri de probleme. Chiar şi posesorii unor configuraţii hardware impresionante s-au trezit că nu pot atinge mai mult de 30 de cadre pe secundă în joc, iar de multe ori media scade până la 4 FPS-uri. Cei de la Rocksteady au dat iniţial vina pe cei de la AMD pentru că nu au lansat nişte drivere actualizate, dar această scuză nu a mai fost valabilă când aceleaşi frustrări au fost vociferate şi de deţinătorii unor sisteme de gaming cu plăci video NVIDIA.