27 nov. 2015 | 10:24

Agenția Spațială Europeană primește propuneri de misiuni pentru explorarea Terrei

ACTUALITATE
Agenția Spațială Europeană primește propuneri de misiuni pentru explorarea Terrei

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat o oportunitate pentru oamenii de ştiinţă implicaţi în observarea Pământului. Aceștia au ocazia de a prezenta propuneri pentru următoarea potenţială misiune de explorare a Pământului prin satelit.

În mod tradiţional, misiunile de explorare a Pământului folosesc tehnici noi de măsurare, pentru a studia şi a înţelege diferitele aspecte ale sistemului Terrei, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA), pe site-ul său. Până în prezent, au fost selectate opt misiuni. Fiecare a fost propusă de comunitatea ştiinţifică şi realizată printr-un proces de selecţie bazat pe aplicabilitate, pentru a se asigura că abordează întrebări importante din domeniul ştiinţei Pământului.

Reflectând noua strategie a ESA privind ştiinţa de observare a Pământului, propunerile pentru cea de-a noua misiune de explorare ar trebui să demonstreze nu numai excelenţă ştiinţifică şi tehnologie inovatoare, dar să abordeze, de asemenea, probleme ştiinţifice importante care au un impact direct asupra omenirii, precizează ROSA. Acestea includ, de exemplu, disponibilitatea de alimente, apă, energie şi resurse, sănătate, riscul de dezastru şi schimbările climatice. Se prevede că noua misiune de explorare va fi lansată în 2024, cel târziu.

Procedura de depunere a propunerilor se desfăşoară în două etape. Iniţial, ESA trebuie să primească o scrisoare de intenţie, până pe 1 februarie 2016, şi apoi o propunere completă, până pe 24 iunie 2016. Pe lângă acestea, va avea loc un workshop pentru candidaţi, pe 8 martie 2016, potrivit Mediafax. Mai multe informaţii despre acest demers şi posibilitatea de a trimite online scrisori de intenţie şi propuneri pot fi găsite pe site-ul dedicat sistemului ESA, explorercall.esa.int.