Acest triciclu monstru cu motor V8 parcă este rupt din Mad Max

Acest triciclu monstru cu motor V8 parcă este rupt din Mad Max
13:10 21.12.2015

Orice vehicul cu roți din Mad Max pare să fie asamblat în iad. Ai impresia că orice șurub, cauciuc, frână și spoiler din film sunt făcute să sfășie carne, oase și metal. Aceast triciclu scos parcă din infern, este echipat cu un motor V8 si e posibil să meargă cu carne de om și suflete de damnați pe post de combustibil.

Cum aspectul extrem de agresiv al tuturor mașinilor din Mad Max a inspirat generații de designeri și artiști în a construi automobile postapocaliptice ce-ar putea include sau nu zombie, YouTuber-ul Richard Charles a construit ceea ce probabil s-ar putea numi cea mai ”sălbatică” motocicletă cu motor Detroit Diesel V8.

Motocicleta a fost construită înainte să iasă noul Mad Max, deci este probabil că designul automobilelor din filmele vechi să fi stat la baza construcției acestu monstru din fier forjat. Cum multe clipuri video ieșite din comun sunt puse pe YouTube de tot felul de indivizi și apoi ignorate ani întregi, la fel este probabil să fie și cazul lui Richard Charles.

În afară de numele celui care a postat clipul pe YouTube nu știm mai nimic despre acest diavol pe trei roți. Nu pare un triciclu extrem de confortabil, iar cum partea din față este extrem de lungă, dublată fiind de motorul imens ce stă practic în bărbia ”motociclistului” aparatul pare, de asemenea, și destul de greu de controlat.

Într-un final, nu m-ar mira ca într-un an, doi cineva de la Hollywood să-l contacteze pe Richard Charles să-l roge să aducă ”fiara” la filmările următorului film Mad Max.

Comentarii
loading...