A fost creată prima proteză care le permite purtătorilor să simtă
Lumea persoanelor cu dizabilităţi este pe cale să se schimbe încă o dată. În urma eforturilor depuse de oamenii de știință, acum, cei fără membre, se vor putea bucura de senzația atingerii.
Oamenii de știință americani au creat o proteză capabilă să simtă aproape ca o mână reală. Aceasta este rezultatul muncii depuse de DARPA, o agenție americană care se ocupă de cercetări în domeniul refacerii diverselor handicapuri.
Conform celor de la Boing Boing, proteza are capacitatea de a simți datorită unor electrozi plasați în cortexul senzorial al pacientului, zona creierului responsabilă pentru identificarea senzorilor tactili precum presiunea. În completare, echipa de medici a amplasat o serie de electrozi în cortexul motor, partea creierului care dictează mișcările corpului.
Firele ce pleacă din cortexul motor au fost legate de mâna robotică, creată de Laboratorul de Științe Aplicate, din cadrul Universițății Johns Hopkins. Acest lucru i-a oferit pacientului, un bărbat de 28 de ani care a preferat să rămână anonim, abilitatea de a mișca proteza cu puterea minții.
După această reușită, cercetătorii au dorit să distrugă o barieră neurotehnologică și să-i ofere pacientului senzația tactișă. Mâna robotică este echipată cu senzori care detectează presiunea aplicată pe degete, și transformă acea senzație în semnale electrice. Asfel, cercetătorii au legat acei sezori de creierul pacientului pentru a facilita transferul de semnale electrice.
La primele teste, când oamenii de știință au atins, încet, fiecare deget al mâinii robotice, în timp ce pacientul era legat la ochi, acesta a putut recunoaște ce deget a fost atins. Acesta a declarat că a simțit de parcă propria lui mână ar fi fost atinsă.
La un moment dat, cercetătorii au ales să atingă, în același timp, două dintre degetele protezei, fără ca pacientul să fie anunțat. Acesta a simțit imediat și i-a întrebat dacă nu cumva aceștia doresc să-i joace o festă, pentru că poate simți atingerea pe două degete. Acela a fost momentul în care cercetătorii au știut cu siguranță că senzațiile oferite de mâna robotică sunt foarte aproape de cele ale unei mâini umane.