Vapshot, un gadget care te ajută să te îmbeți mai repede [VIDEO]
Pentru că vor exista întotdeauna cei care beau doar să se îmbete, un gadget futurist numit Vapshot eficientizează procesul.
Deşi aparatul din imaginea de mai sus pare să aducă aminte de o freză de la dentist, funcţionalitatea din spate este mult mai complexă decât aţi fi tentaţi să credeţi. Efectul, în schimb, este cât se poate de simplu. Eficientizează procesul de a simţi efectele vaporilor de alcool.
Scopul Vapshot, pe lângă faptul că arată impresionant, este de a vaporiza alcool şi de a-l stoca într-o sticlă. Când aceasta este deschisă, băutorul poate introduce un pai în sticlă pentru a trage în piept cu entuziasm respectivul ,,fum”. Având în vedere că, dintr-un punct de vedere, vorbim de alcool pur, vă daţi seama că impactul este imediat.
Din punctul de vedere al unei persoane care apreciază, de exemplu, gustul bourbonului, aparatul este inutil. Cu toate acestea, apreciez efortul intelectual din spatele produsului şi accept declaraţiile producătorului, cum că ar fi construit folosind materiale de cea mai bună calitate şi că a fost trecut prin orice teste cu scopul de a nu fi periculos pentru oameni.
Dacă sunteţi tentaţi să faceţi un experiment cu vapori de alcool, în locul viitoarei sesiuni de narghilea, aparatul este disponibil pentru achiziţie în mai multe variante cu livrare globală. La 700 de dolari există un Vapshot mini de culoare albă, în timp ce pentru 900 de dolari puteţi face saltul până la o versiune din oţel inoxidabil. Sunteţi tentaţi să cumpăraţi un astfel de aparat pentru ,,uz industrial”? Există un Vapshot de 4000 de dolari. La capitolul consumabile, vaporii de alcool rezultaţi sunt stocaţi într-un recipient de 9 dolari.