24 mart. 2014 | 10:00

Twitter desfiinţează #Music şi introduce numărul de vizionări

ACTUALITATE
Twitter desfiinţează #Music şi introduce numărul de vizionări

Tocmai s-a încheiat pentru cei de la Twitter, după ce au închis un serviciu şi au experimentat o funcţie nouă.

twitter music twitter-view-counts

Twitter nu se mai reinventează. Deşi beneficiează deseori de actualizări infime, când vine vorba de funcţionalitatea fundamentală, serviciul rămâne neschimbat.

Anul trecut, prin lansarea serviciului #Music, gigantul în socializare a încercat ceva complet nou. Era vorba de o aplicaţie dedicată recomandărilor muzicale pornind de la ale tuturor internauţilor. De câteva luni nimeni nu a mai actualizat aplicaţia iOS, iar zilele trecute un oficial al companiei a anunţat că aceasta va fi scoasă din App Store. Dacă o aveţi deja instalată, aceasta va înceta să mai funcţioneze începând cu 18 aprilie. În interiorul companiei, serviciul #Music a fost clasificat ca un eşec. Nu mai rămâne acum decât să aşteptăm pentru a vedea la ce s-au referit cei de la Twitter când au afirmat că în viitor, după această etapă nefastă, vor găsi noi moduri prin care utilizatorii să interacţioneze cu muzică.

Anunţul negativ detaliat mai sus este completat de un experiment pe care l-au sesizat câţiva utilizatori ai serviciului. Este vorba de un numărător pentru vizualizări asociat unui tweet, o informaţie care, până de curând, era disponibilă doar celor care cumpărau reclamă pe Twitter. În teorie, o astfel de funcţie ar putea motiva internauţii să stea mai mult pe reţeaua socială dacă postările lor sunt foarte populare. Nu este exclus nici ca cineva să începe să posteze mai puţin dacă văd o medie de 10 vizualizări per tweet.

Per ansamblu, este de apreciat că Twitter încearcă să nu rămână în urmă, introducând elemente noi în combinaţii care trezesc interesul utilizatorilor.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele