27 oct. 2014 | 19:10

Sony lansează noi carduri de memorie XQD

ACTUALITATE
Sony lansează noi carduri de memorie XQD

Pentru un fotograf profesionist nu numai camera și lentila trebuie să fie performante, ci și cardul de memorie care de multe ori este la fel de important.

Sony-XQD

Dacă vă numărați printre norocoșii posesori a unei camere foto de ultimă generație ce folosește carduri de memorie Sony XQD, probabil un Nikon D4 sau D4S atunci veți fi plăcut impresionați de noile carduri din seria G. Din cele spuse de producători aceste carduri pot atinge viteze de 400 MB/s la citire și 350 MB/s la scriere. Acestea vin și cu capacități ridicate de stocare de la 32 GB până la 128 GB, cel din urmă având un preț care sare totuși de 3000 Lei. Noile carduri oferă o performanță net superioară modelelor mai vechi din seria S sau N și se situează chiar și deasupra celor lansate de Lexar pentru acest format.

Cardurile vor fi disponibile începând cu data de 3 noiembrie iar magazinele de profil ar trebui deja să le aibă la precomandă. Dacă tot menționasem varianta de la lexar, aflați că acel card are o capacitate maximă der 64 GB și o viteză de doar 168 MB/s la scriere. Poate vă întrebați de ce ar fi nevoie de viteze și capacități mai mari pentru aceste carduri mai ales că aparate foto precum D4 și D4S au o rezoluție de doar 16 Megapixeli. Ei bine fișierul RAW poate atinge chiar și dimensiuni de 50-60 MB și ținând cond că aparatul poate fotografia în rafală de 11 cadre pe secundă, avem așadar 500-600 MB de date care trebuie scrise rapid pe card. Buffer-ul este suficient, însă doar pentru o sesiune de rafală nu pentru mai multe.

Sony-XQD-1