26 nov. 2014 | 13:00

Skype permite de acum multitasking pe telefoanele Android

ACTUALITATE
Skype permite de acum multitasking pe telefoanele Android

Cei de la Skype au lansat de curând una dintre cele mai râvnite actualizări pentru telefoanele de pe piață care rulează Android.

skype android smartphone

Multora dintre noi probabil ni s-a întâmplat la un moment dat să fim ocupați cu ceva important pe telefon, iar în același timp să primim un apel prin Skype. De cele mai multe ori apelurile trebuiau respinse, sau conversațiile durau mai puțin datorită imposibilității de a prelua apelul și de a face altceva în același timp. Situația s-a schimbat acum, iar cei de la Skype au lansat în sfârșit un update care elimină această problemă.

Până de curând, multitasking-ul de acest gen era disponibil doar pe tablete din cauza dimensiunilor mai mari ale display-urilor. Dar în ultimii ani telefoanele au început și ele să primească ecrane din ce în ce mai mari. Trendul a fost pornit de cei de la Samsung odată cu lansarea modelului Samsung Galaxy Note, un telefon ce avea un ecran de 5,3 inci. În timp, ele au crescut, iar în prezent avem flagship-uri precum Nexus 6 cu ecrane de 5,95 inci. Acesta este probabil motivul principal pentru care Skype a scos acest update.

Astfel, de acum încolo, smartphone-urile Android vor beneficia de cunoscuta fereastră picture-in-picture. Acesta nu este singurul element nou pe care update-ul respectiv îl aduce. În change log mai găsim și următoarele: suport pentru limba hindi, viteză mai mare de deschidere pentru chat și opțiunea de a primi fotografii prin Skype de la posesorii de iPhone. Dacă nu aveți deja Skype pentru Android, puteți descărca aplicația gratuit de pe Play Store.