Roboartist desenează Jockerul din The Dark Knight cu un pix [VIDEO]
Şi roboţii pot fi artişti, cel puţin acesta cred că este mesajul pe care încearcă să-l transmită cu acest clip creatorii Roboartist.
Dacă e să fim serioşii, era evident că este doar o chestiune de timp până când vom vedea roboţi care să ne lase cu gura căscată prin creaţii artistice. Un studiu recent al celor de la Pew Research a demonstrat că peste 50% dintre americani sunt de părere că este doar o chestiune de timp până când vom vedea roboţi care să creeze opere de artă identice cu cele ale unor artişti consacraţi.
Deoarece se pare că există deja tehnologia necesară pentru astfel de artişti în format automatizat, a fost creat Roboartist. Spre deosebire de o imprimantă 3D sau o imprimantă clasică, acest braţ robotic este capabil să folosească orice instrument de scris îi puneţi ,,în mână”, inclusiv un pix pentru a-şi îndeplini sarcina.
Ca mod de funcţionare, totul pleacă de la imaginea pe care o serviţi robotului. Acesta o analizează şi identifică liniile de contur care îi dau forma. Această parte a creaţiei este realizată printr-o unealtă intitulată Canny Edge Detector. Ulterior, nu face decât să deseneze respectivele linii. Pentru precizie, sub foaia A3, sunt poziţionate rânduri de lumini violet care ajută Roboartist să stabilească traseul mişcărilor de pix.
Modul în care a fost realizată creaţia, împreună cu elemente de software necesare, sunt detaliate de către cei de la Hackaday. Una peste alta, Jokerul rezultat, interpretat original de Heath Ledger în The Dark Knight, este unul impresionant.