06 mai 2014 | 11:05

HTC nu-şi va mai produce propriile telefoane

ACTUALITATE
HTC nu-şi va mai produce propriile telefoane

În speranţa că va reuşi din nou să intre în profitabilitate, HTC a anunţat că nu-şi va mai produce telefoanele în propriile fabrici.

HTC smartphone tranzitie productie made in china

Tocmai s-a încheiat primul trimestru în care cei de la au făcut un compromis enorm când vine vorba de producţia propriilor dispozitive. O mare parte din telefoanele mainstream ale sale au fost realizate în fabrici care nu au nici o legătură cu compania taiwaneză. În teorie, astfel de practici sunt foarte comune în momentul în care un gigant vrea să-şi sporească profitul, rămâne însă să vedem dacă nu cumva va creşte reticenţa utilizatorilor faţă de HTC. În trecutul apropiat, noul CEO BlackBerry a anunţat practici similare după ce a încheiat un contract cu Foxconn.

În cazul HTC, este vorba de un contract cu compania taiwaneză Compal Electronics şi compania chineză Wingtech Group. Acestea se vor ocupa de producţia a cel puţin trei modele de telefoane din seria Desire. Până la această oră, producția HTC s-a desfășurat pentru toate smartphone-urile în Taiwan, în fabricile proprii.

Au mai existat şi în trecut declaraţii din partea directorului responsabil de finanţe, Chialin Chang, vizavi de implementarea unui astfel de proiect de outsourcing, dar nimic nu era confirmat.

Partea bună din acest anunţ este că nu vizează, cel puţin pentru un moment, vârful de gamă al companiei – .

După ce economiile din producția HTC a scăzut costurile companiei, taiwanezii trebuie acum să facă eforturi pentru a-şi creşte volumele de vânzări.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele