PornoStagram: Socializarea în stil Instagram fără inhibiții
După cum bine știți, regele conținutului pe internet este pornografia, asta o arată atât studiile, cât și numărul imens de proiecte online care vizează asfel de conținut. Cum socializarea nu se poate reduce doar la un simplu „salut”, iată că cineva a venit cu ideea de a transforma celebra aplicație Instagram într-una cu conținut mai puțin decent – PornoStagram.
Este cunoscut faptul că marile rețele sociale interzic astfel de conținut, deși există elemente care scapă filtrelor. Motivul interzicerii este divers, de la protejarea utilizatorilor minori până la aspecte estetice, de multe ori invocându-se distrugerea ideii de selfie și transformarea sa în grotesc și prost gust. Mai in glumă, mai in serios, putem spune că, astfel, caloriferele, perdelele, carpetele și sobele de teracotă din fundalul selfie-urilor realizate de pițipoance rămân granița actuală de indecență admisă pe rețelele sociale.
Acum, pentru cei care nu au inhibiții, aplicația de Android PornoStagram poate mulțumi orice utilizator dornic să își împartă imaginile selfie sexy sub un mecanism asemănător Instagram-ului, dar fără a avea teama de critici sau de banare. Și, cum nu era de ajuns, imaginile încărcate beneficiază, înainte de a fi postate online, de 15 filtre de efect pentru ca imaginile indecente să capete acel aer artistic și de unicitate. Chiar se încurajează postarea cât mai multor imagini alb-negru.
Rețeaua de socializare indecentă, vine tocmai din Franța și a fost creata de un web-developer pe nume Quentin Lechemia care nu a stat mult pe gânduri, simțind cererea și, evident, sărind cu oferta. Lechemia este la rândul lui un consumator de astfel de conținut, dar și contribuitor. Încercând să posteze pe un site imagini cu conținut obscen, a descoperit că nu este pe deplin mulțumit de metoda de socializare, dar nici de imaginile rezultate. Pe de altă parte, împărțind propriile imagini și mesaje text sexy cu tinere domnișoare, a observat și un alt impediment, acela de inhibiție în a trimite imagini. Indiferent de vârstă sau sex, nimeni nu este perfect, iar aplicarea de filtre pe o imagine reduce din defectele estetice, a declarat acesta pentru Dailydot.com.
Pornostagram nu este prima aplicație de tip clonă a unei rețele sociale. De fapt, face parte dintr-un trend care încearcă să profite de succesul pe care îl au rețele sociale clasice. Astfel, avem aplicații cu nume inspitrate precum Fuckbook (Facebook) sau Pinsex (Pinterest). Aceste rețele au apărut ca o reacție și necesitate de autoexprimare liberă, dar și ca urmare a blocării de către marile rețele a acestui gen de comunicare. Putem spune chiar că trăim în acest moment o „revoluție sexuală online”.
Singura rețea care nu este clonată pentru a fi folosită în acest sens este Tumblr. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul este simplu: în pofida achiziției de către Yahoo, aceasta nu a scos conținutul pornografic.
Platforma PornoStagram are în momentul de față peste 10.000 de abonați și o medie de vizitatori unici de 53.000 lunar, astfel devenind cel mai de succes proiect din această categorie. Este adevărat că cifrele nu sunt impresionante. Totuși, trebuie avut în vedere că platforma nu este gratuită, utilizatorul are acces liber la conținut timp de numai 5 minute, iar consumarea fără limită a acestuia se face pe baza unui abonament lunar de 3,90 dolari. Așadar, este chiar un business bun, nu? Acum că este indecent și imoral atât din punct de vedere al conținutului, cât sub raportul mecanismului furat de la Instagram, se pare că nu mai contează, când vine vorba de bani.
Curioși din fire, am răsfoit și noi aplicația, iar la o primă vedere pare să fie ceea ce și-a dorit fondatorul. Mai departe, analizând puțin structura, observăm că este mai degrabă un site/ aplicație ca oricare altul, devenind special doar prin metoda de socializare, prin cele 15 filtre pe imagine și intenția lui Lechemia. Platforma a strâns, după spusele fondatorului ei, și o mână de creatori din industria pornografică, care au profile și își promovează asfel capodoperele. Utilizatorul predominant rămâne totuși cel amator, de culoare albă, european. 19% sunt cupluri.
Dacă doriți să trăiți o experiență intensă în socializare, platforma poate fi găsită la adresa www.pornostagram.com. Navigare placută!