Fitbit Surge este viitorul competitor pe piața ceasurilor inteligente
Ceasul inteligent Fitbit Surge are șanse mari să devină cea mai nouă adiție la linia de produse a celor de la Fitbit, fiind de asemenea primul lor ceas inteligent lansat.
Se zvonește de ceva timp că Fitbit pregătește un nou asalt asupra pieței dispozitivelor purtabile iar de data aceasta americanii se vor folosi, aparent, de nu mai puțin de 3 dispozitive pentru a-și atinge obiectivele. Două dintre ele au fost prezentate larg, pe internet, săptămâna trecută.
Este vorba aici despre Fitbit Charge și Fitbit Charge HR. Conform celor de la Verge, Fitbit Charge este mai mult sau mai puțin similar cu Fitbit Force, deși cel mai probabil va avea anumite componente interne îmbunătățite. Probabil v-ați dat seama deja sau bănuiți că acel HR din Fitbit Charge HR vine de la ”heart rate”. Da, Fitbit Charge HR va veni cu un senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, o adiție importantă pentru aceste dispozitive. Dar cel de-al treilea device este cel cu adevărat interesant.
Fitbit Surge ar urma să fie primul smartwatch produs de Fitbit, creat special pentru cei orientați spre fitness. Nu este atât de mult un smartwatch pe cât un ”superwatch”, dacă este să ne luăm după materialele publicitare obținute de Verge. Fitbit Surge va include astfel același senzor pentru ritmul cardiac menționat anterior, dar și GPS și alte aplicații pentru a vă putea monitoriza progresul în timpul efortului. Veți avea astfel date în legătură cu distanța, ritmul, înălțimea urcată, etc.
Dacă vă întrebați cum de Surge este clasificat drept smartwatch, trebuie spus că acesta va fi capabil să afișeze notificări. Apelurile și mesajele recepționate vor putea fi vizualizate direct pe smartwatch, iar pe lângă aceasta va funcționa și ca un player de muzică. Toate pentru 250 de dolari.
Va crea oare Fitbit o categorie nouă pe piața acestor device-uri? Dar, mai important, vor reuși oare să atragă destui clienți cu noua lor creație?