Edible Mist Machine – un gadget care generează aburi cu orice aromă[VIDEO]
Edible Mist Machine este doar unul dintre gadgeturile care ne oferă o mostră a modului în care vom experimenta pe viitor aroma alimentelor.
Charlie Harry Francis, o persoană foarte creativă şi cu foarte mult timp liber, a inventat dispozitivele din imaginile alăturate. Acestea poartă numele de Edible Mist Machine şi funcţionează ca generatoare de arome pe care le puteţi gusta.
Cu toate că la prima vedere par doar aburi, de fapt, ceaţa din jurul aparatelor nu are doar un miros foarte proeminent ci şi o aromă foarte stridentă pe care o puteţi simţi printr-un tub ca cel din imaginea de mai sus. Dacă ar fi să-l credem pe creator, experienţa este foarte similară cu cea pe care v-o oferă ţigările electronice cu diverse arome.
,,Plaja de arome este foarte mare şi putem de asemenea să producem aburi din aproape orice în lume, precum cartea voastră favorită sau chiar şi părul vostru… toate cu zero calorii”. Pe lângă faptul că este mândru de creaţia sa, Francis a asociat şi un preţ respectivului aparat, de aproximativ 8500 de dolari. Dacă vă aflaţi la un momentdat în Regatul Unit, partea bună este că puteţi închiria unul pentru o zi sau două la un preţ mult mai decent.
În practică, deşi un astfel de gadget nu ţine cu siguranţă de foame, simplul fapt că oferă peste 200 de arome s-ar putea să fie suficient pentru a crea o atmosferă interesantă la o petrecere.