BlackBerry Passport – cel mai bun telefon cu tastatură fizică [VIDEO]
BlackBerry se chinuie să fie o firmă relevantă în peisajul dispozitivelor mobile. Nu putem să nu apreciem faptul că rămân originali. BlackBerry Passport e un dispozitiv cu tastatură fizică și un ecran pătrat, pentru oamenii de afaceri. Acum, putem vedea încă un video în care apare și-și arată calitățile.
Retailerul de telefoane mobile din Marea Britanie, Carphone Wearhouse, a publicat din greșeală un video hands-on cu telefonul, în care putem vedea tastatura ciudată și revoluționară la lucru. Spre deosebire de tastatura obișnuită QWERTY, prezentă pe dispozitivele canadiene, Passport va avea trei rânduri doar, iar tastatura poate să fie și mouse scroll pe site-uri.
Citește mai mult despre BlackBerry Z10
Telefonul se evidențiază prin faptul că e foarte lat, dar nu e foarte ciudat pentru un smartphone în zilele noastre. Ecranul de 4,5 inci e Full HD, ceea ce înseamnă că e la nivel înalt. Tastatura e destinată celor care vor să trimită mail-uri foarte rapid.
Puteți vedea videoclipul mai jos.
BlackBerry Passport – specificații tehnice
Telefonul are un ecran de 4,5 inci, cu aspect 1:1, cu o rezoluție 1440×1440 de pixeli și densitate a pixelilor de 453 de ppi. Capacitatea de stocare e de 32 de GB, iar potrivit datelor cunoscute până acum ar avea 3 GB de RAM.
Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 800 quad-core, iar bateria are 3.450 de miliamperi, ceea ce va duce la o autonomie extinsă. Nu se cunosc date despre calitatea camerei foto.
Terminalul va fi disponibil în magazine la finalul anului, după o lansare oficială în septembrie la Londra.