20 nov. 2014 | 08:10

Apple este amendată pentru o tehnologie din pagerele de acum 20 de ani

ACTUALITATE
Apple este amendată pentru o tehnologie din pagerele de acum 20 de ani

Deşi puţini dintre voi îşi mai aduc aminte de , se pare că acele gadgeturi au venit primele cu o tehnologie folosită acum de Apple.

Apple Pager amenda

Este incredibil pentru ce patente sunt date uneori în judecată marile companii din industria IT. Apple, de exemplu, care este considerată cea mai valoroasă companie din lume, în faţa Microsoft sau Exxon Mobil, a avut recent o problemă cu nişte patente desprinse din clasicele pagere.

Un tribunal din Districtul de Vest din Texas a stabilit zilele trecute vinovăţia celor de la Apple într-un caz de încălcare de patente. Sentinţa a implicat plata unei sume de 23,6 milioane de dolari către deţinătorul de drept al respectivelor patente ce au făcut obiectul procesului. În particular, a fost vorba de câteva tehnologii dezvoltate în anii ’90, prezente preponderent în pagere, pe care Apple le foloseşte în platforma sa de mesagerie.

Partea interesantă este că, deşi la prima vedere suma cu care gigantul din Cupertino a fost amendat este foarte mare, în realitate reprezintă aproximativ 10% din cele 237,2 milioane de dolari cerute de iniţiatorul procesului. Cu toate că s-a hotărât încălcarea de către Apple a unui număr de cinci din şase patente care au făcut subiectul procesului, patentele obţinute în 1990 de compania SkyTel se pare că nu mai sunt atât de „valoroase“ în 2014.

Ca un mic detaliu de fond, patentele celor de la SkyTel se află acum în portofoliul unei companii cu numele de Mobile Telecommunications Technologiessau MTel, o companie care şi-a făcut un obicei din folosirea lor pentru intentarea de procese unor companii mai mari sau mai mici. Cu alte cuvinte, acest proces a fost doar una dintre cele mai recente manifestări ale popularului concept de „“.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele