23 sept. 2014 | 14:13

Marele avantaj al Apple în fața Android se vede cel mai bine în adopția iOS 8

ACTUALITATE
Marele avantaj al Apple în fața Android se vede cel mai bine în adopția iOS 8

Android este cea mai populară platformă, dar prin iOS 8 Apple demonstrează încă o dată de ce strategia sa e de ajutor.

Apple CEO Tim Cook introduces the IOS 8 operating system during his keynote address at the Worldwide Developers Conference in San Francisco, CaliforniaApple s-a lăudat constant că ultima versiune de iOS ajunge mereu la cei mai mulți utilizatori. De partea cealaltă este Android, care nu ține pasul atât de bine. Abia acum există strategia Android One pentru telefoane ieftine, dar încă nu există o soluție pentru ceea ce fac producătorii mari precum Samsung, HTC sau LG.

Citește și: iOS 8 – Tot ce trebuie să știi despre noua versiune

Ultimele cifre pentru iOS arată astfel: iOS 8 este pe 46% din dispozitive, iOS 7 încă este pe 49% din dispozitive, iar altele reprezintă 5%. Datele sunt raportate pe 21 septembrie, conform Apple, și reprezintă punctul forte al strategiei Apple: controlează hardware și software. În imaginea de mai jos, în stânga, este distribuția Android. Domină Jelly Bean (în toate formele sale), urmat de KitKat, iar asta e o veste bună, căci Gingerbread a scăzut sub cea mai nouă versiune de Android.

ios 8 si android

TechCrunch notează că în primele 24 de ore de când iOS 8 a fost publicat, rata de adopție era undeva la 16%. Oamenii au trecut mai repede la iOS 7 decât la iOS 8, dar diferențele nu mai sunt atât de mari ca în urmă cu un an.

Revenind la fragmentarea Android, o soluție ar fi fost programul Silver. A fost zvonit, dar acum ar putea fi anulat, conform ultimelor informații. Android Silver trebuia să fie un program similar Nexus, dar în loc ca Google să lucreze cu o singură companie în fiecare an, ar fi lucrat cu mai multe companii, anual, pentru mai multe dispozitive high-end. Cum Android One țintește piețele ieftine, cu dispozitive de circa 100 de dolari, Silver ar fi fost pentru zona premium. Google ar fi ajutat companiile cu costurile de marketing și dezvoltare și, neapărat, actualizarea dispozitivelor.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele