Noul firmware de PlayStation 3 adauga optiune noua de download
In ultima perioada, Sony a lucrat intens la imbunatatirea serviciului PlayStation Network. Primul pas a fost un redesign al PlayStation Store, care nu este obligatoriu un pas spre mai bine, insa accesarea magazinului din browser a simplificat mult cumparaturile. Noul firmware 4.40 pentru PlayStation 3 combina cele doua metode de cumparare pentru a usura viata utilizatorilor.
In acest moment, putem sa cumparam de pe PlayStation Store orice dorim direct din browser-ul unui PC, sau a unui dispozitiv mobil. Din pacate insa, cumparaturile sunt adaugate doar intr-un download list, urmand ca apoi sa le descarcam manual de pe consola. Firmware-ul 4.40 adauga o noua functionalitate, care permite serviciului web sa trimita catre consola o comanda de download. Astfel, in momentul in care cumperi un joc atunci cand esti plecat, poti avea surpriza placuta in momentul in care ajungi acasa, acesta fiind deja descarcat si instalat.
Pe langa aceasta noua functie, firmware-ul 4.40 vine cu noi imbunatatiri pe partea de securitate si stabilitate, alaturi cu suport pentru castile wireless CECHYA-0080 CECHYA-0086 si CECHYA-0088 in jocurile de PlayStation 2 descarcate de pe PlayStation Store.
Momentan functia pentru download direct pe PlayStation 3 nu este activa, insa va fi incepand cu luna mai a acestui an. Din pacate, aceasta vine prea tarziu in viata consolei, toamna acestui an fiind rezervata lansarii lui PlayStation 4. Cu siguranta insa Sony pregateste terenul pentru noul membru al familiei.