Microsoft ne lamureste in legatura cu Windows Blue
In cadrul conferintei JP Morgan’s Media & Telecom desfasurata ieri in SUA, Tami Reller, CFO Microsoft, ne-a adus cateva lamuriri legate de Windows 8.1.
Daca tot a reusit sa inregistreze peste 100 de milioane de licente de Windows 8 vandute, atat prin cele livrate cu PC-uri noi, cat si prin cele de upgrade, Tami Reller de la Microsoft ne-a dezvaluit cateva detalii legate de viitorul platformei.
La aproximativ 6 luni de la lansarea oficiala a Windows 8 aflam ca Windows 8.1 sau Windows Blue va fi disponibil pentru dezvoltatori si curiosi intr-o varianta Public Preview la sfarsitul lunii iunie. Toate detaliile aferente respectivei versiuni de Windows vor fi facute publice in cadrul conferintei anuale Microsoft pentru dezvoltatorii, intitulata Build, ce se va desfasura luna viitoare. In opozitie cu o parte din zvonurile de pana acum, Windows 8.1 nu va fi o versiune de Windows de sine statatoare. Va fi un upgrade gratuit pentru posesorii unei licente de Windows 8 sau Windows 8 Pro si va putea fi descarcat din Windows Store. Din multe puncte de vedere, acesta va fi primul Service Pack fara a mai avea sufixul SP1.
In principiu, prin noua versiune de Windows, Microsoft spera sa adreseze o parte semnificativa din problemele sesizate de utilizatori in ultimele luni. Vor fi implementate schimbari semnificative la interfata meniului de Start si se vor aduce modificari intregii platforme pentru a asigura compatibilitatea cu dispozitive cu un ecran mai mic. Avand in vedere ca producatorii OEM deja lucreaza la dispozitive cu diagonala de 7 si 8 inci pentru Windows, acestea sunt schimbari previzibile. Ce mai speram sa se intample, este ca gigantul din Redmond sa aduca inapoi, intr-o forma sau alta, butonul de Start.
In mai putin de o luna vom afla toate schimbarile pe care Microsoft le are in plan pentru Windows 8.1 si pana la sfarsitul anului vom afla daca acestea au fost suficiente pentru a influenta semnificativ curba de adoptie a sistemului de operare.