GIGABYTE Z87X-UD7 TH primește certificarea pentru Dual Thunderbolt 2
GIGABYTE a anunțat certificarea plăcii de bază Z87X-UD7 TH ca fiind compatibilă cu a doua generație a standardului Thunderbolt.
Aflat deja la a doua generație, Thunderbolt nu este un conector prea popular între consumatorii de rând, iar asta se datorează în principal prețului ridicat al dispozitivelor compatibile. Totuși este o soluție demnă de luat în seamă pentru segmentul profesioniștilor, acolo unde viteza este absolut necesară. Controllerul de Thunderbolt 2 de pe placa GIGABYTE Z87X-UD7 TH este acum compatibil cu viteza de 20 Gbps simultan, pe două canale. Controllerul Intel este construit pentru a dubla lățimea de bandă oferită de prima versiune a standardului, și acum poate ajunge la viteza de 20Gbps. De asemenea numărul de dispozitive care pot fi legate în serie, crește exponențial de la 6 la 12. Thunderbolt 2 suportă standardul Display Port 1.2 și permite transferul conținutului 4K pentru orice dispozitiv de redare compatibil.
Placa GIGABYTE suportă procesoare Intel din generația a 4-a, până la 4 plăci grafice în SLI sau CrossfireX, deține un VRM cu 16 faze pentru procesor și memorii și desigur BIOS-ul UEFI cu funcțiile cele mai complexe. Tehnologiile proprietare Ultra Durable 5 Plus, UEFI DualBIOS, Easy Tune, Durable Black Solid Capacitors și Advanced Fan Control. Placa include de asemenea și un slot de expansiune pentru plăci WiFi/Bluetooth de dimensiuni reduse ce oferă extra conectivitate sistemului.