Gazeta Sporturilor ajunge pe Windows Phone
Deşi nu sunt pasionat de ştiri din sport, din câte ştiu, cei de la Gazeta Sporturilor sunt unii dintre cei mai buni în acest domeniu.
Îţi dai seama cât de ridicat este interesul pentru o platformă precum Windows Phone în momentul în care apar din ce în ce mai multe aplicaţii localizate, în limba română. Aceasta este situaţia cu GSP sau Gazeta Sporturilor.
Chiar dacă este foarte uşor să găsiţi aplicaţii de ştiri pe telefon sau să intraţi pe Google pentru a găsi rapid câteva detalii despre subiectul vostru de interes, la capitolul sport, prea puţine se compară însă cu aplicaţia creată de Marius Bunghiu. Aceasta funcţionează precum un agregator de stiri, doar că dintr-o singură sursă, de pe GSP.ro, neavând nici un fel de legătură cu gigantul media din spatele postului TV.
Interfaţa este una foarte simplă şi implică doar câteva pagini menite să vă faciliteze accesul exact la informaţiile pe care vi le doreaţi. Mai precis, numărul foarte mare de ştiri de pe site vă este oferit într-un format sintetizat pe aplicaţia cu acelaşi nume şi filtrat pe tipul de sport de care aparţine sau, eventual, de echipa de fotbal din Liga I. Dacă doriţi mai multe informaţii despre o anumită ştire, este suficient să faceţi un tap pe şi veţi fi transferaţi pe www.gsp.ro, motiv pentru care aplicaţia nu funcţionează niciodată fără o conexiune activă la internet. Pentru a face însă trafic mai puţin, dacă sunteţi pe 3G, din meniul de configurare al aplicaţiei puteţi opta să nu mai descărcaţi fotografii sau să le descărcaţi la o calitate mai slabă.
Aplicaţia este disponibilă în două versiuni pe Windows Phone Store, una gratuită care vine cu reclame şi una fără reclame la un cost de 4 lei.