EyeOn Baby: D-Link are… bonă digitală
D-Link a anunțat un nou model de cameră de supraveghere, EyeOn Baby, cu monitorizare în rezoluţie HD și control inclusiv prin aplicația dedicată, mydlink Baby.
:format(webp)/http://playtech.ro/wp-content/uploads/2013/12/EyeOn-Baby_1-630x420.jpg)
:format(webp)/http://playtech.ro/wp-content/uploads/2013/12/EyeOn-Baby_2-630x418.jpg)
Așa cum îi stă bine oricărei camere de supraveghere pentru copii, camera inteligentă EyeOn Baby poate detecta sunete şi mişcări, poate menține o temperatură constantă în cameră, prin opţiunea LED de control al temperaturii, și chiar poate cânta, având o bază de cinci cântece de leagăn preinstalate. Imaginile live transmise de cameră pot fi accesate prin smartphone şi tabletă (Android şi iOS) de oriunde. Oficialii D-Link au spus că anul viitor cel mai probabil va fi lansată și compatibilitatea Windows Phone.
Camera EyeOn Baby DCS-825L poate fi alimentată cu energie prin cablul inclus, printr-un conector micro-USB sau orice alt tip de baterie USB portabilă. Ca variante cromatice, există două inele albastre şi roz interşanjabile.
Preţul D-Link EyeOn Baby va fi de 579 lei, iar disponibilitatea pe piață va fi cel târziu în luna ianuarie.
Caracteristici EyeOn Baby (DCS-825L):
- Înregistrare şi transmisie video live zi şi noapte
- Detectare de mişcări şi sunete, notificare evenimente prin aplicaţie
- Senzor şi indicator LED de control al temperaturii
- Microfon integrat şi difuzor pentru comunicare audio bidirecţională
- Slot pentru card Micro SD/SDHC pentru înregistrare
- Cinci cântece de leagăn pre-instalate
- Conectivitate wireless 802.11n
- Conexiunea la reţea wireless securizată prin WPS
- Rezoluţie HD de până la 1280 x 720
- Compresie H.264 şi M-JPEG
- Acces 24/7 la cameră prin iPhone, iPad, dispozitive Android sau laptop cu aplicaţia mylink Baby