12 dec. 2013 | 12:42

Angry Birds Go! trece pe karturi pe WP8, iOS şi Android

ACTUALITATE
Angry Birds Go! trece pe karturi pe WP8, iOS şi Android

Într-o manieră similară cu Mario Kart, cei de la Rovio au lansat ieri un nou joc cu păsările nervoase, intitulat

Angry Birds GO! iOS Windows Phone Android download

Au trecut deja câteva luni bune de când cei de la Rovio publicau către un nou joc Angry Birds, complet diferit faţă de experienţele pe care le-am trăit până la această oră. Deşi în ultimii ani titlurile din această serie au beneficiat de schimbări radicale de decor, cu excepţia  Bad Piggies, nu prea s-au distanţat cei de la Rovio de la un sistem care erau convinşi că funcţionează. Cel puţin asta se putea spune până la lansarea de ieri a noului Angry Birds Go!.

Planificat pentru o lansare globală pe 11 decembrie, creatorii seriei s-au ţinut şi de această dată de cuvânt. Ca un mic detaliu, această lansare vine la câteva zile după o lansare de test în AppStore-ul din Australia şi Noua Zeelandă. Dacă nu aţi mai auzit de Angry Birds Go!, dacă vă încântă personajele şi întregul ecosistem al acestei francize, este imposibil să nu fiţi încântaţi de acest joc. Nu de alta, dar este un joc de karting agresiv, cu personaje precum Red, Chuck, Stella sau King Pig, pe lângă multe altele, toate desprinse din misiunile care v-au mâncat ani din viaţă în jocurile Angry Birds.  De dragul diversităţii, pe lângă un număr foarte mare de hărţi, veţi putea alege din peste 50 de karturi disponibile cu diverse abilităţi.

Chiar dacă personal nu sunt foarte încântat de aşa numitele jocuri free-to-play, care vă invită la achziţii in-app, pentru noul Angry Birds Go!, creatorii au preferat să ofere jocul gratuit şi să mizeze pe faptul că nu veţi rezista să investiţi bani reali pentru a avea un kart mai performant. Spre deosebire de alte lansări mai restrânse din trecut, noul titlul este din start disponibil pentru iOS, Android, Windows Phone şi BlackBerry 10.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele