Google investeste in filmele de pe YouTube – deschide un studio in Londra [+Video]
Daca ieri vorbeam despre inaugurarea unui birou Facebook in Londra, se pare ca azi a venit randul celor de la Google sa anunte deschiderea unui studio video, tot in capitala Angliei.
Google vrea sa ofere videographerilor si actorilor un spatiu in care acestia sa isi poata puna in aplicare ideile intr-un mod cat mai profesionist cu putinta. Asadar, studioul va reprezenta nu doar un sediu, ci si un ansamblu de cunoastere, colaborare si educare cu privire la modul de realizare a unui film. Toti cei care ii vor trece pragul, vor putea beneficia de echipament de ultima generatie si vor putea participa la workshop-uri sau tutoriale menite sa-i ajute sa isi dezvolte pasiunea.
De asemenea, pasionatii de film au sansa sa asiste la programe sustinute de „YouTube Creator Academy” si „YouTube Next Lab”. Conform theverge.com, orice membru YouTube din Africa, Europa sau Orientul Mijlociu va putea sa isi rezerve o anumita perioada in studioul YouTube din Londra, undeva va putea colabora si impartasi idei cu alti utilizatori pasionati.
Acest spatiu de creatie va fi deschis in cadrul biroului Google din Soho, Londra urmand sa fie inaugurat in urmatoarele saptamani. Gigantul motor de cautare a lasat de inteles ca urmeaza sa dezvolte acest concept prin inaugurarea mai multor astfel de studiouri in viitor. Asadar ramane sa vedem care vor fi urmatoarele destinatii pentru exersarea creatiei, dar pana atunci putem sa dam o fuga pana la Londra, in cazul in care vrem sa ne dezvoltam abilitatile de productie video…