09 feb. 2012 | 12:52

Google Chrome primeste update pe PC, aduce browsing mai rapid

ACTUALITATE
Google Chrome primeste update pe PC, aduce browsing mai rapid

Chrome, browserul de la Google a intrat ultimul in cursa pentru dominanta a pietei de navigatoare de internet, dar a ajuns in scurt timp printre cele mai populare astfel de aplicatii. Atractiile principale ale acestuia sunt viteza, interfata simpla si faptul ca primeste update-uri dese si care chiar au un impact pozitiv.

Ei bine, cel mai recent update pe PC al lui Chrome aduce un browsing si mai rapid, gratie unui algoritm care pre-randeaza pagina pe care utilizatorul vrea sa o acceseze in timp ce acesta scrie adresa in asa-numitul „omnibox”. Acest lucru inseamna ca, imediat ce apesi pe Enter, exista sansa de a intra direct pe pagina dorita, fara un timp in plus de incarcare.

De asemenea, noul update ofera o securitate imbunatatita, scanand de fiecare data fisierele .exe sau .msi pentru posibile capcane. Acestea sunt trecute prin mai multe filtre care folosesc algoritmii si bazele de date Google pentru a depista posibili virusi sau alte feluri de aplicatii daunatoare.

Toate aceste update-uri Google Chrome vor ajunge si in ChromeOS, impreuna cu un nou editor de imagini (probabil aici a plecat echipa Piknik).