22 sept. 2011 | 13:00

YouTube primeste conversie din 2D in 3D, Magisto si clipuri nelimitate

ACTUALITATE
YouTube primeste conversie din 2D in 3D, Magisto si clipuri nelimitate

YouTube a devenit brusc mult mai interesant. Dupa update-ul de saptamana trecuta care aducea posiblitatea de a edita anumite aspecte ale clip-urilor urcate pentru a le face mai aratoase, ei bine noul update aduce o tona de alte noi functii pentru a usura munca utilizatorilor.

Cea mai inedita functie este conversia unui clip 2D intr-unul 3D. Materialul respectiv nu trebuie filmat cu o camera 3D, insa nici rezultatele nu sunt la fel de spectaculoase. Chiar si asa, este o functie foarte interesanta, care poate fi folosita pe orice clip deja uploadat. Pentru cei care nu se pricep sa editeze clipuri in soft-urile dedicate, YouTube ofera acum suport pentru Magisto, un serviciu gratuit care monteaza filmarile personale automat in ceva mult mai „vizionabil”. Totul se face cu doar cateva click-uri, iar rezultatele sunt placute ochiului.

Cea mai importanta aditie este eliminarea limitei de 15 minute pentru upload-uri. Oricine poate acum sa urce clipuri de peste 15 minute, atat timp cat au un cont valid de YouTube, pe care nu a fost urcat continut media fara acordul autorilor si care este verificat prin interemediul telefonului mobil. Verificarea functioneaza si in Romania.