15 mart. 2011 | 13:03

Cele mai utile aplicatii pentru iPhone [Top 10]

FEATURE
Cele mai utile aplicatii pentru iPhone [Top 10]

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

 

Cand vine vorba de aplicatii, iPhone-ul [review iPhone 4] etaleaza o gama absolut impresionanta. Dar unele dintre ele se dovedesc a fi realmente mult mai utile decat restul. De aceea, ne-am gandit sa va prezentam o selectie a celor care noua ni se par cele mai utile.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

10: ATAXI
Producator: ADULMEC LLC Pret: Gratuit

Chiar daca nu este cea mai deosebita aplicatie, posibilitatea de a avea tot timpul o baza de date actualizata cu numerele de telefon de la majoritatea companiilor de taxi din Romania justifica cu siguranta descarcarea gratuita a ATAXI. Nu trebuie decat sa intrati in aplicatie, moment in care prin GPS va este localizat orasul in care va aflati, dupa care puteti alege compania dorita de dumneavoastra. Daca aveti internet pe telefon, automat baza de date a aplicatiei este actualizata in momentul in care ati accesat-o. Pe langa faptul ca aveti acces la toate numerele de telefon ale companiilor din baza de date, si preturile aferente fiecarei companii, va puteti defini un numar implicit, pe care sa-l sunati in momentul in care atingeti numele companiei. Simplu, eficient si gratuit, exact cum ar trebui sa fie o aplicatie.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

9: Bump
Producator: Bump Technologies LLC Pret: Gratuit

Bump are deja cativa ani pe piata, istorie care se reflecta intr-o varianta a aplicatiei si pe Android, dar mai ales in mai multe functii pentru utilizatorii de iPhone. Daca la inceput erati restrictionat in a trimite de la un telefon la altul doar un contact din agenda sau o poza facuta cu telefonul, acum bagajul de functii s-a imbunatatit considerabil, pretul ramanand acelasi: 0. Ideea e simpla, trebuie sa aveti doua telefoane conectate la aceeasi retea wireless, sa va alegeti continutul pe care il doriti partajat, urmatoarea etapa fiind ,,lovirea” telefoanelor unul de altul. De aici vine Bump – a lovi in limba engleza. Dupa impact vi se mai cere o data confirmarea transferului si cam asta e tot.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

8: Buzz Player
Producator: Bugun Software Co. Pret: 1.99$

Cea mai mare dezamagire legata de iPhone si ulterior iPad a fost incapatanarea Apple de a permite in aplicatia iPod doar continut multimedia in cateva formate suportate de compania din Cupertino. Buzz Player rezolva exact aceasta problema. Cu o baza de date foarte ampla de codecuri, orice fisier copiati pe dispozitiv, cu fir – prin intermediul iTunes, sau fara fir – prin intermediul unui browser de internet, este redat fara probleme. Printre avantajele acestui player fata de alte alternative se numara posibilitatea de a accesa fisiere din reteaua locala, de pe un server FTP, Samba sau UPnP. Nu este exclus nici suportul pentru subtitrari (SUB, SRT, SMI) iar daca va chinuiti un pic aveti toate sansele sa nu lipseasca nici diacriticele din subtitrare. In ceea ce priveste rezolutia maxima a continutului redat, pe un iPhone 4 un fisier MKV la rezolutie 720p este redat fara probleme.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

7: Viber
Producator: Viber Media Inc. Pret: Gratuita

Chiar daca AppStore-ul este plin de aplicatii pentru socializare, video chat sau mesagerie instant VIBER a reusit sa iasa in fata prin cateva elemente. Mergand de la premisa ca nu trebuie sa-ti faci un cont special, ID-ul tau este de fapt numarul de telefon, nu mai trebuie sa-ti definesti o parola, sa-ti dai o adresa de email sau alte informatii pe care am ajuns din ce in ce mai reticenti in a le oferi. Prin faptul ca numarul de telefon este pastrat intr-o baza de date cu utilizatorii VIBER nici macar nu mai trebuie sa va intrebati prietenii daca folosesc acest serviciu, este suficient sa intrati in aplicatie si veti vedea care din contactele dumneavoastra au aplicatia instalata. Ruland ca un serviciu in fundal in permanenta veti vedea daca primiti un apel prin intermediul serviciului local de push notifications. Calitatea sunetului este foarte buna iar tinand cont ca functioneaza atat pe WiFi cat si pe 3G beneficiul de a utiliza acest serviciu este cu atat mai mare.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

6: Dragon Dictation
Producator: Nuance Communications Pret: Gratuita

Tinand cont de ritmul alert in care traim ajungem sa apreciem din ce in ce mai mult o aplicatie care ne transforma vorbele in text, intr-un mod cat mai eficient si corect pentru ca ulterior fie sa-l trimitem pe email, fie sa-l copiem si sa-l atasam unui SMS. Dragon Dictation merge doar cand sunteti conectat la internet (WiFi sau 3G) si are un randament deosebit de conversie voce catre text din aproximativ 8 limbi straine. Chiar daca limba romana nu este pe lista limbilor suportate, aplicatia este extrem de utila daca doriti sa va verificati dictia in ceea ce priveste limba engleza, de exemplu.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

5:Find My iPhone
Producator: Apple Inc. Pret: Gratuita

Odata cu versiunea de firmware 4.2.1 Apple a transformat serviciul Find My iPhone din Mobile Me intr-o componenta gratuita, separata de restul functiilor. Practic, orice utilizator de iPhone 4, iPad sau iPod Touch 4G, nu trebuie decat sa adauge, pe langa conturile de mail inregistrate pe dispozitiv, un cont de Mobile Me unde sa foloseasca acelasi nume de utilizator si parola ca pe AppStore, dupa care sa activeze serviciul Find My iPhone. Din acel moment aveti doua optiuni, fie sa utilizati aplicatia omonima pentru a verifica locatia dispozitivului portabil prin GPS/WiFi, fie sa va autentificati pe site-ul www.me.com, cu acelasi username si parola pe care o folositi pentru a accesa orice serviciu de la Apple. Pe langa functia de localizare Mobile Me va ofera posibilitatea de bloca terminalul sau de a sterge tot continutul de pe el de la distanta.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

4: Facebook
Producator: Facebook Inc. Pret: Gratuita

Daca tot exista peste 2 milioane si jumatate de utilizatori de Facebook doar in Romania este foarte important sa aveti o aplicatie cu care sa exploatati toate functiile oferite de popularul site de socializare. Aplicatia Facebook pentru iPhone este printre singurele facute de Facebook Inc, un detaliu care se reflecta in beneficii considerabile pentru utilizatori. Aplicatia Facebook va permite sa va uploadati poze sau clipuri cu usurinta, sa va creati albume noi, sa postati in orice moment, sa raspundeti la mesaje sau, din cand in cand, sa dati cate un ,,Imi place” daca va incanta o postare a unui prieten. Nu mai ramane decat sa asteptam activarea serviciului Facebook Places si in tara noastra.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

3: Google Translate
Producator: Google Inc. Pret: Gratuita

Aplicatia aferenta celui mai popular serviciu de traducere online nu a aparut pe AppStore decat in urma cu cateva saptamani, insa amanarea lansarii s-a reflectat intr-o aplicatie foarte bine finisata. Aceasta, pe langa faptul ca va permite sa traduceti dintr-o limba in alta, va ofera posibilitatea de a citi textul tradus dintr-un numar considerabil de limbi straine. Nu lipseste nici functia voice to text, din pacate limba romana nu este suportata. In orice caz, prin faptul ca daca traduceti un text si intoarceti iPhone-ul, respectivul text este afisat in mod vedere, negru pe alb, aveti toate sansele sa va transmiteti mesajul unui interlocutor de alta natie fara a da foarte mult din maini.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

2: QuickOffice
Producator: Quickoffice Inc. Pret: 9.99$

Chiar daca Apple a refuzat sa includa un servicu de editare a documentelor Word, Excel, PowerPoint sau chiar si TXT, la putin timp dupa lansarea AppStore-ului alternative pentru a rezolva aceasta problema nu au intarziat sa apara. QuickOffice are o vechime foarte mare pe alte platforme, cel mai concludent exemplu fiind Symbian, iar pe iOS face, de asemenea, o treaba foarte buna in a edita sau crea documente Excel, Word si TXT. Pentru a pune fisiere pe care sa le vedeti in QuickOffice puteti sa folositi atat functia de transfer de fisiere din iTunes, cat si sa accesati IP-ul iPhone-ului dintr-un browser preferat de dumneavoastra, pe portul 8080. In ceea ce priveste functiile de editare pe un ecran de mici dimensiuni, precum cel al iPhone-ului, cu siguranta nu veti intampina probleme dupa o perioada scurta de adaptare.

 

aplicatii mobile, telefoane mobile, iPhone, Apple, app, App Store, aplicatii utile, Top 10

1: roUtil
Producator: Codesignum Technologies SRL Pret: 4.99$

Codesignum este unul din cei mai importanti producatori de aplicatii pentru iOS autohtoni iar roUtil este una din cele mai importante aplicatii ale lor, cu aplicabilitate aproape exclusiv in tara noastra. Cu mai multe baze de date in spate si ajunsa deja la versiunea 2.2, aplicatia va permite sa vedeti codurile postale aferente diferitelor localitati din Romania, sa calculati salariul net luand in considerare toate taxele din legislatia in vigoare, sa vedeti daca un numar de inmatriculare are RCA valabil, sa va calculati bioritmul si, cel mai important, sa vedeti informatii aproape in timp real legate de trafic. Chiar daca volumul de informatii din spatele aplicatiei este foarte mare, exceptand info trafic, aproape toate functiile se realizeaza offline. Pentru a confirma efortul permanent al echipei din spate, la intervale de cateva luni roUtil primeste actualizari substantiale.