24 iun. 2016 | 07:16

Ne-am lămurit: Opera este browserul care consumă cel mai puțin

ACTUALITATE
Ne-am lămurit: Opera este browserul care consumă cel mai puțin

În urmă cu câteva zile, detaliam un raport al celor de la Microsoft prin care aflam că Microsoft Edge este cel mai eficient browser, acum ni se confirmă faptul că Opera se mândrește cu această performanță.

Era inevitabil, după publicarea studiului realizat de Microsoft, prin care se lăudau performanțele Microsoft Edge, anumite companii să conteste respectivele rezultate. În definitiv, era destul de greu de crezut că Edge domină detașat piața browserelor pe desktop, în contextul în care, mulți dintre noi folosesc altceva și sunt foarte încântați de asta.

Pe de o parte, orice persoană care navighează pe internet folosind Google Chrome, este convinsă că se bucură de o experiență de navigare foarte bună, dar face un compromis enorm la capitolul autonomia bateriei, în cazul în care, experiența se desfășoară pe laptop. Pe de altă parte, cei de la Opera au introdus un amalgam de actualizări în popularul browser în ultimul an și nu puteau să bage capul în pămând la aflarea veștii că Microsoft susține Edge ca fiind cel mai eficient în privința impactului asupra bateriei.

Ca urmare, compania americană și-a publicat pe blogul oficial propria analiză  al cărei unic scop este să dezmintă raportul Microsoft. Folosind cea mai recentă versiune a browserului, cu funcția Power Saving activată, nu a fost foarte greu să iasă la iveală că Opera își domină competiția detașat. După cum puteți vedea și voi în imaginea de mai sus, pe sisteme cu aceeași configurație hardware, în timp ce Opera a generat o autonomie de trei ore și 55 minute, Edge a ieșit pe poziția a doua cu trei ore și 12 minute, iar Google Chrome s-a rezumat la două ore și 54 de minute.

Funcția de reducere a consumului energetic este integrată de mult timp în Opera și poate fi folosită de oricare dintre noi. Din păcate, chiar și cu un serviciu de VPN integrat și un serviciu de tip AdBlocker, Opera întâmpină dificultăți majore în atragerea de noi utilizatori.

opera-powersaver-info1

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele