01 sept. 2015 | 16:04

Buddy este un robot care știe să danseze și are grijă de casa ta [VIDEO]

ACTUALITATE
Buddy este un robot care știe să danseze și are grijă de casa ta [VIDEO]

Buddy se află în centrul unei noi campanii pe IndieGoGo, fiind un robot capabil de câteva trucuri interesante.

După cum putem vedea, în zilele noastre oamenii nu au foarte multă încredere în majoritatea roboților. Mai norocoase din acest punct de vedere sunt modelele similare lui Buddy: dispozitive mai mult sau mai puțin drăgălașe, care ar trebui să te cucerească cu inteligența lor. Dar nu ar trebui să aveți așteptări foarte mari de la el. Teoretic, Buddy poate funcționa precum un hub inteligent pentru toate dispozitivele dintr-o casă și îți poate monitoriza locuința într-un mod extrem de eficient.

De asemenea, acesta are un sistem de recunoaștere facială, poate conversa cu o persoană, poate vorbi despre vreme și poate dansa. Conversațiile, însă, ar putea fi mult mai scurte decât v-ați aștepta. După cum scriu cei de la MIT Technology Review și TechCrunch, robotul are anumite probleme în a înțelege comenzile pe care i le dați. Astfel, dacă încercați să-i ordonați să danseze, sunt șanse ca Buddy să interpreteze greșit comanda și să înceapă să repete ”I’m tired to talk” (nu cea mai inspirată frază pe care ar fi putut să o aleagă dezvoltatorii). Mai mult decât atât, dacă aveți în spate o sursă puternică de lumină, Buddy ar putea avea dificultăți în a vă recunoaște.

Pentru a face din Buddy un partener cât mai plăcut, creatorii săi au implementat o tabletă cu o rezoluție de 1.280 x 800 în locul capului, pe care vor fi afișate diversele expresii faciale ale robotului. Pentru moment, acesta este doar un prototip, iar pe viitor Buddy ar putea primi îmbunătățiri semnificative. Cu cinci zile rămase până la finalul campaniei pe IndieGoGo, Buddy a reușit să strângă nu mai puțin de 467.000 de dolari, în condițiile în care scopul inițial era de 100.000 de dolari.