03 aug. 2015 | 17:45

Finlandezii de la Nokia și-au vândut hărțile Here nemților pentru o sumă impresionantă

ACTUALITATE
Finlandezii de la Nokia și-au vândut hărțile Here nemților pentru o sumă impresionantă

De câteva luni tot auzim zvonuri potrivit cărora finlandezii de la Nokia s-ar gândi să își vândă cel mai de succes produs software, adică hărțile HERE. Tranzacția mult-dezbătută este pe cale de a fi finalizată, iar noii ”patroni” sunt producătorii germani de automobile. 

Potrivit TechnoBuffalo, Nokia tocmai a confirmat că sistemul de navigare HERE a fost vândut grupului format din BMW și Daimler AG (Mercedes-Benz). Tranzacția va fi finalizată abia în primul trimestru al anului 2016.

S-ar părea că producătorii germani de automobile au fost cei mai ”generoși”, având în vedere că pentru hărțile HERE, cunoscute pentru precizie și ușurința de folosire, s-au bătut și companii precum Uber sau Microsoft.

”Deocamdată nu este clar câți dintre cei 6.454 de angajați ai HERE vor fi concediați ca urmare a încheierii acordului, sau dacă acest lucru se va întâmpla”, a declarat o sursă pentru TechCrunch.

Suma plătită de cele trei companii pentru sistemul de navigare este de 3,07 miliarde de dolari, cu 70 de milioane de dolari mai mult decât ar fi oferit Microsoft pentru companie.

Banii îi vor ajuta pe finlandezi să plătească pentru achiziția în valoare de 16,6 miliarde de dolari a companiei Alcatel-Lucent, mișcare care va duce la revenirea Nokia pe piața de smartphone-uri.